duminică, 9 decembrie 2007

Nicole Kidman ia o pauză de la Hollywood

Nicole Kidman intenţionează să se retragă de la Hollywood pentru a se putea concentra asupra mariajului său.

Actriţa din "The Golden Compass", care s-a căsătorit cu cântăreţul de muzică country Keith Urban în iunie anul trecut, doreşte foarte mult să se retragă pentru o vreme din lumina reflectoarelor pentru a se putea bucura de viaţa de familie, informează FemaleFirst.co.uk.

"Nu sunt deloc interesată să lucrez acum. Cred că dorinţa mea de a munci mult şi de a mă menţine permanent ocupată a fost un fel de a mă depărta şi de a uita de lumea reală", a declarat actriţa. "Acum am un motiv pentru care să fiu pe lume şi acel motiv este Keith", a mai spus Kidman.

Starul în vârstă de 40 de ani aşteaptă cu nerăbdare să se mute la o fermă din Nashville, pe care a cumpărat-o împreună cu Keith.

Sursa Mediafax

Niciun comentariu: