sâmbătă, 16 aprilie 2011

Verisoara - Ion Pribeagu

Prin anul nouă sute nouă,
Nu mai eram un oarecare,
Veneam la clubul “Lumea Nouă”,
Şi alte cercuri literare.
Îl cunoscusem pe Gîrleanu,
Pe Cincinat, pe Efitimiu,
Ş-a apărut de Minulescu,
“Romanţe pentru mai târziu”.

Văzând – directorul revistei –
Că am talent de pamfletar,
Fără să steie mult pe gânduri,
M-a angajat ca secretar.

Redacţia era în centru,
O cameră – unde-încăpea,
Biroul, scaune, dulapul,
Maculaturi ş-o canapea.

De joi, când apărea revista,
Şi până Lunea care vine,
Redacţia era închisă,
Şi cheile erau la mine.

Directorul – un om politic,
Cu redingotă şi cu cloc –
Venea în timpul săptămânii,
Însă Duminica, deloc.

Aşa că, tânăr, cu speranţe,
Plutind în sferele senine,
Mi-închipuiam că-n toată ţara,
Nu-i altul mai grozav ca mine.

Şi într-o Sâmbătă, pe seară,
Plimbându-mi visul pe Lipscani,
M-am cunoscut cu o fetiţă,
Cam de vreo douăzeci de ani.

De parcă Dumnezeu din ceruri,
Vrând dorurile a-mi înfrâna,
O nimfă mi-a trimis în cale,
Şi mi-a şoptit: - Ionică na !

Nici nu-mi mai încăpeam în piele,
De-acest potop de fericiri,
C-avea cosiţă în inele,
Şi-n sân ascunşi doi trandafiri.

Guriţa roşie şi mică,
Şi ochii negri, plini de foc,
Că tot privindu-i mi-era frică
Să nu pleznesc de atât noroc !

Ne-am dus la cinema, la “Clasic” –
Un film cu Eva şi Adam –
O vorbă n-am scos pe-ntuneric,
Ci doar prin mâini ne-nţelegeam.

Târziu, ca după miezul nopţii,
Ca un autentic amorez,
Am invitat-o ca să vadă,
Redacţia unde lucrez.

În cameră, printre săruturi,
Înghirlandate în rondele,
Am proclamat-o, într-o poemă,
Prinţesa visurilor mele.
Şi dimineaţa, pe la zece,
Când vream să-i mai dedic o strofă,
Deodată a bătut în uşă
Directorul ! O catastrofă !

În clipe de-astea, turbulente,
Tu nu ştii singur ce să faci,
S-ascunzi după birou fetiţa,
Sau cât mai grabnic să te-mbraci?

Şi s-a-ntâmplat cum se întâmplă
Când n-ai un pic de prevedere:
Eu numa-n pantalon şi guler,
Şi ea cu nudul la vedere.

Directorul, galant din fire,
Privind-o a şoptit: - Scuzaţi !
Iar eu am spus : - Mi-e verişoară
Venită-aseară din Galaţi…

A scotocit printre saltare,
A scos grăbit un manuscris,
Şi când fu gata de plecare,
M-a tras de-o parte şi mi-a zis :

- Să nu fii supărat, Ionică,
Insă aş vrea să-ţi spun ceva:
Acum trei luni fetiţa asta,
A fost şi verişoara mea


vineri, 15 aprilie 2011

Mihai Beniuc

Nu mã vei uita

Te mãriti, si stiu, vei naste prunci,
Veti avea cãmin si altele cele,
Dar asa frumoasã ca atunci
Cînd erai stãpîna vietii mele
Nu vei fi tu niciodatã,
Niciodatã.

Anii vor veni mereu siraguri
Ca soldatii la cazan flãmînzi.
Din viata ta de miez si faguri
N-o sã aibã Moartea nici de prînz.
Poate doar o simplã, tristã cinã,
Tristã cinã.

Ce bãtrînã, palidã si goalã
Vei rãmîne peste trei decenii!
Sîngele tãu, astãzi în rãscoalã,
Va fi rece, rece. Doar vedenii
Despre tot ce-a fost vei mai avea.
Mai avea.

Ca strigoii vor veni la tine
Din iubirea noastrã ne-ntîmplatã
Gîndurile, visele haine.
Nu mã vei uita tu niciodatã;
Sufletul cu altul ti-i zadarnic
Darnic.

ULTIMA SCRISOARE
Sfarsitul a venit fara de veste.
Esti fericita? Vad ca porti inel.
Am inteles, voi trage dunga peste
Nadejdea inutila. Fa la fel.

Nu, nici un cuvant, nu-mi spune ca-i o forma.
Cunosc insemnatatea ei deplin.
Stiu, voi aveti in viata alta norma.
Eu insa-n fata normei nu ma-nchin.

Nu te mai cant in versuri niciodata,
Mai mult in drumul tau nu am sa ies.
Nu-ti fac reprosuri, nu esti vinovata
Si n-am sa spun ca nu m-ai inteles.

A fost desigur, numai o greseala.
Putea sa fie mult - nimic n-a fost.
In vesnicia mea de plictiseala
Tot nu-mi inchipui ca puneai vreun rost.

Si totusi, totusi, cateva atingeri
Au fost de-ajuns sa-mi deie ameteli.
Vedeam vazduhul fluturand de ingeri,
Lumina-n noaptea mea de indoieli.

Cand degete de Midas am pus,magic,
Pe frageda fiinta-a ta de lut,
Simteam in mine murmurul pelagic,
Al sfintelor creatii de-nceput.

Vedeam cum peste vremuri se inalta
Statuia ta de aur greu, masiv,
Cum serioase veacuri se descalta
Si-ngenunchiate randuri, submisiv,
La soclul tau dumnezeiesc asteapta
Sa le intinzi cu zambet linistit
Spre sarutare adorata dreapta
'Nainte de-a se sterge-n infinit.

O,de-am fi stat alaturi doar o ora,
Ai fi ramas in auriul vis
Ca o eterna, roza, aurora
De neinteles, de nedescris.

Ireversibil s-a incheiat povestea
Si nici nu stiu de ai sa mai citesti
Din intamplare randurile-acestea
In care as vrea sa fii ce nu mai esti.

N-am sa strivesc eu visul sub picioare,
N-am sa patez cu vorbe ce mi-i drag.
As fi putut sa spun:"Esti ca oricare",
Dar nu vreau in noroaie sa ma bag.

De-ar fi mocirla-n jurul tau cat haul,
Tu vei ramane nufarul de nea
Ce-l oglideste beat de pofte taul
Ce-l tine, candid, amintirea mea.

Vei fi acolo pururi neintinata,
Te voi iubi mereu, fara cuvant,
Si lumea n-o sa stie niciodata
De ce nu pot mai mult femei sa cant.

Acolo, sub lumina de mister,
Scaldata-n apa visurilor, lina,
Vei sta, iubita, ca-ntru-un colt de cer
O stea de seara blanda si senina.

Iar cand viata va fi rea cu tine,
Cand or sa te improaste cu noroi
Tu fugi in lumea visului la mine,
Vom fi acolo, singuri, amandoi.

Cu lacrimi voi spala eu orice pata,
Cu versuri nemaiscrise te mangai.
In dulcea lor cadenta leganata
Te vei simti ca-n visul tau dintai.

Iar de va fi, cum simt mereu de-o vreme,
Sa plec de-aicea, de la voi, curand,
Cand glasul tau vreodata-o sa ma cheme,
Voi reveni la tine din mormant.

Iar de va fi sa nu se poata trece
Pe veci pecetluitele hotare,
M-as zbate-ngrozitor in tarna rece,
Plangand in noaptea mare, tot mai mare.






Aşteptare - Andrei Ciurunga

Andrei Ciurunga, poet legionar, a scris aceasta frumoasa poezie de dragoste in puscaria comunista...

Iubito, astă seară te aştept
cu stelele pe cer îmbobocite
şi ca să poţi intra pe nesimţite,
deschid fereastra care dă în piept.

Să nu te temi că sârma dimprejur
Va sfâşia în ghimpi mătasea rochii.
Tu treci hotarul dincolo de ochii
Înveninaţi ai paznicului sur.

Aşa cum ştiu că poţi veni acum
Eşti o lumină numai, o părere,
Întruchipată toată din tăcere
Când pleacă magii somnului la drum.

Am văruit pereţii cu argint,
În aer simt aripi de libelulă
Şi-acum presar goaroafe prin celulă
Cu bucuria crudă că te mint.

Aşează-te uşor şi nu-ncerca
Să rupi cu şoapta armonia sfântă.
Claviatura sufletului cântă
Când o atingi cu-apropierea ta.

Dar zorii bat în gene. Mă deştept,
Acelaşi gol din adâncime suie
Şi ca să pot ascunde tot ce nu e,
Închid fereastra care dă în piept.

Serghei Esenin

.Scrisoare de la mama
Puiul mamei,
Daca ti-i dor de-acasa
Atunci te rog pofteste
De sarbatori la noi.
s-aduci nadragi tatucai
mie-o broboada groasa –
la noi sunt tare multe
necazuri si nevoi.

CA ESTI POET DE SEAMA
N-AM NICI-O BUCURIE
Ca faima cea desarta
Mi te-a bagat in jug.
Era cu mult mai bine
Ca din copilarie
Sa fi umblat pe campuri,
Cu bratele pe plug.

Batrana sunt si trupul
De-abia ma mai ridica
Dar daca tu departe
Prin targuri nu plecai
Eu astazi aveam nora
Frumoasa si voinica
Si pe genunchi dam huta
Un nepotel balai.

Dar tu copiii vostri
i-ai risipit prin lume
ti-ai dat usor nevasta
unui barbat strain.
Si singur, fara sprijin
Nu stiu de ce anume
In valmasagul crasmei
Te-ai cufundat deplin.

Tu, sufletelul maicai
Serioja, ce-i cu tine?
Erai asa cuminte
Si-asa de ganditor,
Incat spunea tot satul:
Ce fericit e-n sine
Si Aleksei Esenin
Ca are asa fecior.

Dar tu nadejdea noastra
O amagisi amarnic
De asta-n suflet chinul
Si grijile se-nfig
Caci tatal meu, saracul,
A tot crezut zadarnic
Ca stihurile tale
Or sa ne dea castig.

Din ce primesti pe ele
Tu nu ne poti trimite.
De asta dureroase
Cuvintele-si fac loc
Eu una stiu din cele
De tine patimite:
Poetilor parale
Nu li se dau de loc.

Ca esti poet de seama
n-am nici o bucurie.
Ca faima cea desarta
Mi te-a bagat in jug
Era cu mult mai bine
Ca din copilarie
Sa fi umblat pe campuri
Cu bratele pe plug.

Acum traim ca-n bezna
Necazul ne tot bate
Si la gospodarie
n-avem un cal macar
de-ai fi ramas acasa
am fi avut de toate
si, cum esti plin de minte,
erai de mult primar.

Am fi trait ca lumea
Sub anii ce ne cearca
Tu nu stiai ce-i truda
Si zbuciumul pustiu
Eu ti-as fi pus nevasta
Sa tese si sa toarca
Pe cand tu batranetea
Ne-o linisteai, ca fiu.



Si in replica raspunsul poetului
Raspuns
Tu scumpa mea batrana
Traieste sanatoasa
Eu te tin minte vesnic
Si te doresc mereu
Dar nu pricepi o iota
Din tot ce ma apasa
De ce traiesc pe lume
Si care-i rostul meu

Acum la voi e iarna
Iar tu, scurmandu-ti chinul
In noptile cu luna
Stai ganditoare, hat,
Crezand ca nu stiu cine
Cutremura malinul
Si geamul vi-l presara
Cu ger si cu omat

Dar cum s-adormi maicuta
Cand arzi cum arde-o facla
Cand viscolul boceste
Si geme-n horn nespus?
Te-ai duce la culcare
Dar patul pare-o racla
Si-n racla stramta-mi pare
Ca sunt la groapa dus

Cantand ca mii de dascali
Cu voci fornaitoare
Nemernicul de viscol
Se tanguie hai-hui
Si cad in molcom iures
Banutii de ninsoare
Si-n urma raclei mele
Amici, sotie nu-I

mi-e draga primavara
cu soare mult si vrabii
cu revarsari de ape
ca un potop gonind
pe ele o surcica
ca marile corabii
asa largime are
cat ochii nu cuprind

dar primavara ceea
ce-asa de draga-mi este
eu marea razvratire
in visuri o numesc!
Din pricina ei sufar
Si-astept tanjind o veste
Pe dansa totdeauna
O chem si o doresc

Dar pacostea aceasta
Planeta asta rece!
chiar cu-acest soare-Lenin
Se incalzeste greu!
De asta doar o boala
Vrea sufletul sa-mi sece
Ca beau, starnesc scandaluri
Si-mi fac de cap mereu.

Dar asteptata vreme
Sosi-va mama draga!
Ea va veni desigur
Cu noul ei temei
Ca, vezi, nu de pomana
Ne-am inarmat cu vlaga:
SI UNII STAM LA TUNURI
IAR ALTII LA CONDEI.

Deci uita de parale
Poti fi mai pricopsita?!
Cum, tu esti asta oare,
Ori te-ai schimbat de tot?
Ca doara nu sunt vaca
Ori cal, ori alta vita,
Ca sa fiu scos din staul
cu funia de bot.

Stiu c-am sa ies eu singur
La hotarata vreme
Cand voi tuna prin lume
Si-n sufletele dragi
Si-apoi, cand m-oi intoarce,
Nu uit, tu nu te teme
Sa-ti cumpar tie berta
Si tatalui nadragi.

Mi-e imposibil fără tine - Adrian Paunescu

Nici nu mai stiu daca erai frumoasa
Si nici in ce culori iti sta ma bine,
Stiu doar ca amintirea nu ma lasa
Si ca mi-e imposibil fara tine

Vizionez femei nenumarate,
Femei interesante ma mai suna,
Dar rece si strain ma simt de toate
Si nu ma vad cu ele impreuna.

Nu pot nici sa-mi explic intreaga drama,
Care-a decurs din intalnirea noastra,
Dar vechiul loc al dragostei ma cheama
Si tu imi faci cu mana la fereastra,

Subtile explicatii cui i-as cere ?
Tot prostul face pe interesantul
Si-n condamnarea asta la tacere,
Mai conversesz de-a surda,cu neantul.

Si cum sa transformam iubirea-n ura,
De ce nu noi,ci solii sa lucreze,
Si sa patam simtirea cea mai pura,
Punand incendiul tot in paranteze ?

N-as vrea sa te-ndarjesc sau sa te sperii,
Nici sa te fac sa te-ndoiesti de tine,
Dar eu te-am adorat fara criterii,
Este bolnav,al patimii depline.

De dragul tau,am fost cu lumea-n lupta,
Te-am aparat de barfe si de crivat,
Si dupa toata veghea ne-ntrerupta,
Cedez numai in lupta impotriva-ti.

Si,totusi,tu ai fost cea mai frumoasa,
La mine-n brate iti fusese bine,
Obsesia iubirii nu ma lasa
Si-mi este imposibil fara tine.