Interesant este faptul ca forturile de la Bucuresti erau mult mai moderne decat cele construite la Liege sau Namur de acelasi Brialmont, ale carui idei revolutionare pentru acea vreme nu fusesera acceptate in totalitate de conducerea armatei belgiene. Din acest motiv, Brialmont a preferat sa demisioneze din armata Belgiei in perioada in care a supravegheat lucrarile de la Bucuresti, pe care a continuat sa le imbunatateasca si dupa ce a iesit oficial la pensie, in 1886. Spre deosebire de forturile belgiene sau franceze din aceeasi perioada, cele de la Bucuresti erau foarte bine camuflate si protejate, toate piesele de artilerie erau amplasate in cupole blindate iar sistemul de transport era complet si bine organizat. In plus, modificarile aduse ulterior au imbunatatit subsatantial protectia impotriva artileriei grele, prin sporirea grosimii boltilor de beton si a stratului de pamant care proteja exteriorul forturilor.
Regele Carol I era extrem de mandru de centura de forturi, pe care o enumera in testamentul sau printre marile realizari din timpul domniei sale, cerand ca atunci cand va muri “tunurile sa bubuie din toate forturile din Bucuresti, Focsani si Galati, ridicate de mine ca un scut puternic al vetrei stramosesti in timp de grele incercari de care Cerul sa pazeasca Tara.”
Avea sa fie insa si ultima salva trasa de tunurile din forturi. In 1914, anul mortii regelui, armata germana pulverizeaza forturile belgiene construite de Brialmont cu ajutorul unor tunuri super grele de asediu, construite special in acest scop. Ajungand la concluzia ca fortificatiile de acest tip sunt deja depasite, conducatorii armatei romane ordona ca majoritatea pieselor de artilerie ale Cetatii Bucuresti sa fie scoase si transformate in piese de camp, pentru a completa deficitul de tunuri ale armatei. Atunci cand, in 1916, armatele inamice se apropie de Bucuresti, ele vor gasi cetatea dezarmata iar capitala parasita de aparatori, “un nevolnic oras deschis”, asa cum se exprima un contemporan. Prost informati, germanii adusesera insa cu ei de pe frontul de vest piesele speciale de asediu, asteptandu-se sa gaseasca centura in stare de aparare. Trebuie remarcat ca decizia abandonarii forturilor nu a fost corecta. Caderea uvrajelor belgiene nu se datorase slabiciunii fortificatiilor in sine, ci proastei cooperari intre trupele din forturi si trupele care trebuiau sa asigure intervalele dintre ele.
Regele Carol I era extrem de mandru de centura de forturi, pe care o enumera in testamentul sau printre marile realizari din timpul domniei sale, cerand ca atunci cand va muri “tunurile sa bubuie din toate forturile din Bucuresti, Focsani si Galati, ridicate de mine ca un scut puternic al vetrei stramosesti in timp de grele incercari de care Cerul sa pazeasca Tara.”
Avea sa fie insa si ultima salva trasa de tunurile din forturi. In 1914, anul mortii regelui, armata germana pulverizeaza forturile belgiene construite de Brialmont cu ajutorul unor tunuri super grele de asediu, construite special in acest scop. Ajungand la concluzia ca fortificatiile de acest tip sunt deja depasite, conducatorii armatei romane ordona ca majoritatea pieselor de artilerie ale Cetatii Bucuresti sa fie scoase si transformate in piese de camp, pentru a completa deficitul de tunuri ale armatei. Atunci cand, in 1916, armatele inamice se apropie de Bucuresti, ele vor gasi cetatea dezarmata iar capitala parasita de aparatori, “un nevolnic oras deschis”, asa cum se exprima un contemporan. Prost informati, germanii adusesera insa cu ei de pe frontul de vest piesele speciale de asediu, asteptandu-se sa gaseasca centura in stare de aparare. Trebuie remarcat ca decizia abandonarii forturilor nu a fost corecta. Caderea uvrajelor belgiene nu se datorase slabiciunii fortificatiilor in sine, ci proastei cooperari intre trupele din forturi si trupele care trebuiau sa asigure intervalele dintre ele.
(Va urma)
Sursa: Revista Cartii
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu