luni, 24 martie 2008

Vine Summit-ul



Pregătirile pentru Summit-ul NATO sunt în toi. La 29 martie, în Capitală, autorităţile vor simula realizarea culoarului unic, iar la 1 aprilie, la Constanţa, va avea loc repetiţia generală pentru verificarea securităţii evenimentului.


Doar nouă zile ne mai despart de Summit-ul NATO ce se va desfăşura la Bucureşti în perioada 2-4 aprilie. Declarat evenimentul anului 2008, organizarea Summit-ului în capitala noastră a cam pus pe treabă autorităţile. Aşa că, prezenţa unor nume grele precum George W. Bush, Nicolas Sarkozy sau Vladimir Putin a trezit în noi dorinţa de a întări securitatea, de a planta flori, a proteja spaţiile verzi... Iniţiativele sunt lăudabile, mai ales că nu avem parte de ele decât la evenimente de zile mari. Ca acesta.


TÊTE-A-TÊTE BUSH-BĂSESCU. Un punct extrem de important pe agenda Summit-ului îl constituie întâlnirea celor doi preşedinţi: Traian Băsescu şi George Bush, de la 2 aprilie, de la Constanţa. Astfel, potrivit comandamentului pentru securizarea Summit-ului au fost dispuse măsuri speciale de securitate maritimă şi supraveghere navală, repetiţia generală pentru verificarea securităţii evenimentului urmând să se desfăşoare la 1 aprilie.

"S-au analizat alternativele de deplasare a celor doi preşedinţi la locul reuniunii, luându-se în calcul securizarea unor culoare rutiere destinate exclusiv delegaţiilor oficiale de la Aeroportul "Mihail Kogălniceanu" până în staţiunea Neptun", se arată în comunicat.


POLIŢIŞTI DETAŞATI. Cei 900 de poliţişti detaşaţi de la unităţile teritoriale pentru Summit vor începe miercuri misiunile, urmând ca la 5 aprilie, după încheierea acţiunii, să se întoarcă în judeţele de unde au fost detaşaţi. "Au în special misiuni pe linia Poliţiei Rutiere, adică asigură traseul, antemergători pentru delegaţii, dar şi misiuni pe linia ordinii şi siguranţei publice", a declarat chestorul Gheorghe Popa după vizita de ieri de la "Academia de Poliţie", locul unde sunt cazaţi aceştia. Chestorul Popa a mai spus că detaşarea poliţiştilor nu va crea disfuncţionalităţi instituţiilor din care provin aceştia. Mai mult, referitor la această problemă, Mihai Bădescu, prorector la Academiei de Poliţie, a adăugat că studenţii anului I şI II au fost detaşaţi în teritoriu pe perioada Summit-ului, urmând să înlocuiască temporar agenţii veniţi în Capitală.


CIRCULAŢIA, BOALĂ GREA! Cum în perioada Summit-ului problema circulaţiei rămâne o bilă neagră pe ordinea de zi, Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) va discuta astăzi proiectul de hotărâre, potrivit căruia pe culoarul securizat de deplasare a delegaţiilor oficiale şi pe străzile adiacente zonei circulaţia va fi închisă, iar maşinile parcate pe aceste artere vor fi ridicate. Potrivit proiectului de hotărâre, în perioada 27 martie-5 aprilie "se materializează culoarul securizat de deplasare a delegaţiilor oficiale", iar circulaţia rutieră pe acest traseu va fi închisă.


Mare atenţie şoferi! Autorităţile municipale au prevăzut ca în perioada 27 martie-5 aprilie staţionarea vehiculelor pe arterele din zona culoarului securizat va fi interzisă, astfel că maşinile care vor fi parcate în această zonă vor fi ridicate şi transportate de Administraţia Străzilor şi de primăriile Sectoarelor 1-6, pe baza dispoziţiilor poliţiştilor rutieri. Consiliul Suprem de Apărare a ţării a fost convocat tot pentru astăzi, la ora 12:00, pentru a discuta măsurile de securitate în vederea Summit-ului NATO.


Întâlnirea "Tinerilor Atlantişti"

În contextul desfăşurării Summit-ului NATO de la Bucureşti, Consiliul Atlantic al SUA şi Consiliul Euro-Atlantic din România – Casa NATO vor organiza "Summit-ul Tinerilor Atlantişti", ce va avea loc în perioada 1-5 aprilie 2008, cu sprijinul SRI. Participanţii vor fi angrenaţi într-un program intensiv de întâlniri şi vor face schimb de experienţă cu un public mai larg, prin intermediul conferinţelor video, al blog-urilor şi webcast-urilor. Echipamentele tehnice profesionale de sunet, lumini şi scenotehnică în locaţiile importante în care se vor desfăşura lucrări ale Forumului Transatlantic 2008 şi ale Summit-ul NATO vor fi asigurate de DEB Sound, în parteneriat cu Conference System. Astfel, pentru amenajarea sălilor Cercului Militar Naţional DEB Sound va folosi sute de metri de schelă din aluminiu, peste 100 de proiectoare, capete mobile, lumini arhitecturale; 150 mp de podium, câteva mii de metri liniari de cabluri şi o echipă de 20 de oameni.


Restricţii de circulaţie în timpul summit-ului NATO

Având în vedere restrictiile de circulatie ce vor fi instituite cu ocazia Summit-ului N.A.T.O, pentru evitarea neplacerilor cauzate de aglomeratie, Brigada de Poliţie Rutieră face urmatoarele recomandari:


Evitarea traseului D.N.1, Sos. Bucuresti - Ploiesti ca ruta de intrare si iesire din Capitala.
Rute ocolitoare:
  • Sos. Bucuresti-Targoviste, prin Mogosoaia, Buftea, D.J. 101 prin Corbeanca pana la Balotesti si apoi pe Sos. Bucuresti - Ploiesti;
  • D.N.1 A - Bucuresti - Ploiesti, prin Buftea;
  • D.N.71 – Bucuresti – Baldana – Targoviste - D.N.171 – Fieni – Moroieni – Sinaia.


Circulatia va fi intrerupta pe Sos. Kiseleff intre Arcul de Triumf si Piata Victoriei si in continuare pe Calea Victoriei, B-dul Natiunile Unite pana la Palatul Parlamentului.
Rute ocolitoare:
  • B-dul Maresal Prezan, Piata Charels de Gaule, B-dul Aviatorilor, Piata Victoriei, B-dul Lascar Catargiu, Piata Romana, B-dul General Magheru, B-dul Nicolae Balcescu, Piata 21 Decembrie 1989, B-dul I. C. Bratianu, Piata Unirii;
  • B-dul Maresal Averescu, Str.Turda, Pasajul Grant, Calea Grivitei sau Calea Giulesti;
  • B-dul Marasti, Str. Alexandru Constantinescu, B-dul Ion Mihalache.


Circulatia rutiera va fi inchisa in perimetrul Palatului Parlamentului.
Rute ocolitoare:
  • Calea 13 Septembrie, Bd.Tudor Vladimirescu, Bd.Regina Maria, Piata Unirii;
  • Sos. Progresului, Sos.Viilor, Str. Dr. C. Istrati, Bd.Marasesti.


Culoarul unic realizat intre Aeroportul Otopeni si Palatul Parlamentului, poate fi traversat de autovehicule in urmatoarele intersectii: Sos.Bucuresti Ploiesti-B-dul Aerogarii, Arcul de Triumf, Sos. Kiseleff - Str. Arhitect Ion Mincu, Calea Victoriei - B-dul Dacia, Calea Victoriei - B-dul Regina Elisabeta, Calea Victoriei - Pod Natiunile Unite.


Pentru evitarea aglomeratiei din aceste intersectii, recomandam ca trecerea, din partea estica a orasului catre vest, sa se faca prin Pasajul rutier Victoria sau prin sudul orasului pe la intersectiile: B-dul Dimitrie Cantemir cu B-dul Marasesti, B-dul Tineretului cu B-dul Gheorghe Sincai, B-dul Tineretului cu Calea Vacarestilor.

Sursa: Jurnalul National

sâmbătă, 22 martie 2008

Istoria umanitatii

Istoria umanitatii (pe scurt)
1. Femeia nu mai accepta sa locuiasca in copac. Si plange. Barbatul descopera pestera.
2. In pestera e frig. Femeia plange. Barbatul descopera focul.
3. Copii tipa de foame. Femeia plange. Barbatul descopera toporul, arcul si bata si pleaca la vanatoare.
4. De la atata carne, Copilul se imbolnaveste de scorbut si beri-beri. Femeia plange. Barbatul descopera agricultura.
5. Deoarece mamutul se lasa cu greu ucis, Barbatul lipseste prea mult de acasa. Femeia plange. Barbatul incepe sa creasca animale domestice: vaca, oaie, porc, gaina, etc.
6. Femeia s-a saturat de friptura facuta la tepusa cu garnitura de boabe verzi fierte mancata de pe o frunza. Si plange. Barbatul descopera olaritul.
7. In pestera e curent si umezeala si din cauza asta copii racesc, fac pneumonie si mor. Femeia plange. Barbatul construieste mai intai un bordei apoi o casa din lemn si piatra.
8. A venit iarna si e frig. Femeia plange. Barbatul descopera ca pielea si blana animalelor moarte se poate prelucra si confectioneaza haine.
9. Hainele din piele precum si alea din blana put. Femeia plange. Barbatul descopera pe rand hainele din lana (care sunt aspre si zgarie - Femeia plange), hainele din in (care tot aspre sunt - Femeia suspina) si intr-un final hainele de matase (care par a fi multumitoare - Femeia zambeste). Mai tarziu, Barbatul rezolva si problema mirosurilor emanate de pieile si blanurile mentionate mai sus.
10. Diverse treburi lipsite de importanta cum ar fi protectia turmelor de animale si starpirea potentialilor pradatori tin Barbatul departe de casa. Femeia plange. Barbatul domesticeste cainele si pisica.
11. Femeia observa ca seamana prea mult cu semenele ei. Si incepe sa planga. Barbatul inventeaza fardurile si bijuteriile.
12. Femeia se plictiseste de atata stat in casa si vrea sa-si largeasca orizontul. Normal.incepe sa planga. Barbatul inventeaza roata, domesticeste calul si descopera barca pentru ca femeia e fragila si oboseste repede. In plus de asta nimeni n-ar vrea sa o auda iar plangand… peste ani…
n. Femeia simte nevoia de a “evada” din cotidian. Nu are timp, bani sau dispozitia pentru excursii in strainatate, cu prietenele s-ar plictisi, la TV nu e nimic de vazut, afara e vreme urata. Capac peste toate, ca de obicei, Barbatul nu e acasa si oricum nici el n-ar intelege mare lucru. Femeia ar avea asaaaaa . un fel de chef de a scrie ceva care sa-i aduca complimentele unor necunoscuti si sa fie o chestie care sa pastreze anonimatul si absolut totul trebuie sa fie sub control si… Pentru a nu stiu cata oara in istorie, Femeia incepe sa planga. Barbatul inventeaza blog-ul.

Morala: Cand femeile plang, umanitatea evolueaza.
Alta morala: Fara femei am fi trait si acum in copac.



Sursa: Piticu

sâmbătă, 15 martie 2008

Ken lee

Caterinca la bulgari dupa Mariah Carey; Mega Star bulgaresc

duminică, 2 martie 2008

sâmbătă, 1 martie 2008

And I love her

GBH:Gorgeous BELGRADE Hotties Beograd Serbian Girls

Maxima zilei

"Adevarata tragedie nu e faptul ca ai suferit in viata, ci faptul ca ai suferit degeaba."

(Thomas Carlyle)

"Rugaciune" - de Radu Stanca

Întinde-mi dreapta, Doamne. Vreau cu Tine
Sã mã împac de-acuma pe vecie.
Cãci recunosc: am fost mai mult de rime
Îndrãgostit decît de vesnicie.

Nu mi-au plãcut, o stii, iconostasuri:
Nici n-am simtit spre umbre vreo chemare
Eu am iubit în lume alte glasuri
Si mi-am fãcut din alte bolti altare.

N-am coborît cu negura pe lespezi
Nu m-au întors firidele din burguri
M-am închinat la rîurile repezi
Si am slãvit bogatele amurguri.

Strãmosii mei fiind pesemne trunchiuri
Am rãtãcit milenii pe tãpsanuri
Îi auzeam în mine printre junghiuri
Cum blestemã urmasul fãrã ramuri.

De-aceea se cãdea sã fiu tovarãs
Strãbunilor din soare si furtunã.
M-am furisat si-n inimã-mi, dar iarãsi
Am izbucnit în cîmpul gol, sub lunã.


Ce mi-a plãcut a fost mai mult sã sgîndur
Jãratecul cãtuielor de paie
Sã crãp în dinti lumina ca pe-un sîmbur
Si sã mã-ntind pe holde ca o ploaie.

De Tine doar din cînd în cînd aminte
Îmi aduceam. Cînd stam cu fruntea-n soare.
Pãrea atunci c-un dor adînc mã prinde
Si cã mi-e fricã-un pic de-atîta zare.

Dar astãzi vin la Tine cu cãintã
N-am unde sã-mi mai rãzim bietii umeri,
Sînt obosit acum de suferintã
Vreau sluga Ta smeritã sã mã numeri.

Nu stiu sã fac nimic, dar dacã totusi
Vei vrea sã ierti pe cel învins de rele
Am sã-Ti grijesc cotoarele de lotusi
Si-am sã-Ti pãzesc cutiile cu stele.

Acum deoparte iatã orice rime
Si mã apropiu fãrã de mîndrie,
Întinde-mi dreapta, Doamne, deci. Cu Tine
Vreau sã mã-mpac acuma pe vecie.

Radu Stanca (1920-1962)

Cheful de munca si perioada de angajare

Martisor

Martisorul, diminutivul lunii Martie, care s-ar traduce cu micutul Martie sau dragul de Martie, este o sarbatoare traditionala romaneasca a primaverii, prospetimii, bucuriei si a victoriei binelui impotriva raului. Martisorul este asociat datei de 01 Martie, ocazie cu care femeile primesc mici cadouri, obiecte decorative - numite martisoare, legate cu un snur de culoare alb - rosu, ca simbol al bunastarii si norocului. Rosu este culoarea primaverii, a iubirii iar albul este culoarea iernii, a divinitatii, asociindu-se acestor culori flori timpurii de primavara, de regula ghiocelul.
Traditia acestei sarbatori este veche, inca din vremea romanilor (sarbatorile romane in cinstea zeului Marte - zeu al fertilitatii si al vegetatiei, precum si zeu al razboiului; la inceputul lunii martie romanii sarbatoreau inceputul noului an), tracilor (zeul fertilitatii si vegetatiei in Tracia: Marsyas Silen; femeile dace purtand monezi sau pietricele asociate cu fire de lana albe si rosii, simbol al productivitatii si purtatoare de noroc).
Obiceiuri asemanatoare mai intalnim in zona Balcanilor (Bulgaria, Macedonia, Albania) precum si in Moldava si Bucovina.
Unii cercetatori in etnografie sunt de parere ca Martisorul simbolizeaza reintoarcerea la viata dupa Potopul Biblic.

Oricum, doresc tuturor femeilor un inceput productiv, cu mult noroc si sanatate.

vineri, 29 februarie 2008

Maxima zilei

"Un prost învãtat e mai prost decît un prost neînvãtat."
(Molière)

Inlocuitor pentru Office


Daca nu ai bani sa cumperi pachetul Office de la Microsoft si ai nevoie sa lucrezi cu fisiere Word, Excel, Power Point, Outlook, poti descarca gratuit un inlocuitor al acestuia si anume, aplicatia OpenOffice.
În pachetul Open Office 2.0 sunt incluse: OpenOffice Writer, OpenOffice Impress, OpenOffice Math, OpenOffice Draw, OpenOffice Calc, OpenOffice Base.
OpenOffice Writer este un înlocuitor al Microsoft Word, deţinând aproape în totalitate funcţiile acestuia. Un lucru bun este compatibilitatea cu fişierele Microsoft Word, fişierele .doc, OpenOffice putând deschide şi chiar salva fişiere .doc. OpenOffice Impress este copia fidela a produsului PowerPoint, care lucreaza cu fişiere .ppt, dar poate salva prezentarea în format flash (.swf). Înlocuitorul programului Microsoft Excel este OpenOffice Calc, care prezintă aceleaşi funcţii.

marți, 26 februarie 2008

Maxima zilei

"E mai uşor să percepi eroarea decât să găseşti adevărul, pentru că acesta se află la adâncime, unde puţini sunt dispuşi să-l caute."

Goethe

P.S. Special pentru Pacala.

Incredibil

Ieri a trebuit sa legalizez la un notariat doua acte pentru dosarul personal de la serviciu. Si uite asa, plec de acasa de dimineata cu actele ce urmau sa le legalizez la mine, sa caut un birou notarial prin zona unde locuiesc. Trec de dupa trei blocuri si incep sa urmaresc atent reclamele de la parterul blocurilor in speranta ca voi gasi mult cautatul notar. La primul bloc era un salon de frumusete unde isi desfasurau activitatea hair-style-isti (ca nu le place sa-i numim frizeri sau coafori), la scara urmatoare o agentie imobiliara, la blocul urmator un cabinet stomatologic, un butic, urmau o farmacie, un ex-change, iar o frizerie(nu se numea frizerie, ci ceva de infrumusetare si hair-style, chestii hollywood-iene...), iar un cabinet stomatologic, o farmacie si tot asa...
Gandesc (deci exist, cum spunea Descartes - astept ca Pacala sa faca un comentariu pe aceasta tema filozofica) ca suntem o tara de stirbi, urati - care trebuie sa ne facem frumosi in cabinete unde activeaza hair-stil-isti, intermediari si comisionari cu ochii mici si ageri dupa un castig mare, sigur si imediat, niste bolnavi.
In sfarsit, gasesc un birou notarial. Este ora 09.40, intru increzator inauntru. Trei persoane asezate frumos si tacut la rand, dau buna ziua si intreb, mai mult sa ma fac auzit ca a mai intrat cineva, care este ultima persoana. Ultima persoana se uita tamp la mine si cu un suras amar imi spune ca ea este. In fata randului la care m-am asezat era un birou in care o duduie vorbea de zor la telefon, cu voce tare, ca si cum ar fi fost singura in toata incaperea. Erau probleme importante de serviciu, caci auzeam: "poate veni cu domnul avocat...", "desigur, ii vom face o imputernicire, procura legala, ca totul sa fie o.k.", etc.
Ora 09.45, dintr-un birou situat in partea dreapta a randului, se deschide usa si o alta duduie, uitandu-se intrebator la mine: "Dumneavoastra?" "Am de legalizat doua acte." "Da. Sa va faceti un xerox dupa acte, cum iesiti din bloc la 15 metri pe partea dreapta gasiti un xerox, reveniti la noi, le depuneti si dupa ora 12.00 veniti sa le luati."
Am ramas tablou. Ma uitam nedumerit la duduie si, cred ca dupa fata pe care am facut-o, acesta a inteles ca eu nu am priceput ce mi-a zis si repeta:"Va duceti sa faceti un xerox dupa acte, imediat dupa ce iesiti din bloc la 15 metri pe partea dreapta...." "Am inteles ce trebuie sa fac, am raspuns, dar nu inteleg de ce trebuie sa vin dupa ora 12.00 sa le ridic (cu toate ca eram nedumerit de ce copiile trebuie sa le fac in alta parte). Sunt doua acte amarate, care in maximum 10 minute sunt legalizate... Si le platesc, nu sunt gratis..." "Pai, stiti, dupa ora 12.00 vine doamna notar." "Multumesc." Si am plecat.
Caut un alt birou notarial si pe la ora 10.00 gasesc unul, situat la parterul unui bloc. In fata intrarii in scara o femeie trecuta de a doua tinerete fuma linistita dintr-o tigara. Ma uit la interfon ca trebuie sa apas pentru biroul notariat 03C. Formez numarul, astept, nimic... Femeia care fuma se baga in seama:"Pentru notariat, dupa ora 10.00." Ma uit la casul de pe telefonul mobil: ora 10.00. "Pai este 10.00", zic. "Da, dar au foarte mult de lucru, si unele acte ti le da a doua zi." "Pai daca au mult de lucru de ce nu deschid la ora stabilita in program? Doamna, cred ca astia nu au chef de munca..." Si am plecat.
Pe la ora 10.50 gasesc un alt birou notarial, intru, agitatie inauntru, vreo trei persoane dar cu contracte grele de legalizat, prezint la registratura (secretariat) documentele pe care urmeaza sa le legalizez, mi se inmaneaza o cerere pe care sa o completez, mi se ia documentele si mi se comunica ca o sa mai dureze ceva timp pana o sa fie gata, ca sunt persoanele inaintea mea care au de autentificat acte, etc, si sunt invitat sa astept in sala de asteptare (de fapt era un hol de asteptare cu o masa si cateva scaune, cateva reviste).
Pe la ora 11.30 sunt gata actele mele, le platesc si plec spre casa.

P.S. Astept comentarii pertinente; pe fond nu pe forma.

duminică, 24 februarie 2008

Maxima zilei

"Nu e nici o rusine sa fii prost, daca nu faci prostii."
(Roger Mondolini)

Pacala exista...


si fura usi.
Acum avem Pacala in Bucuresti si fura usa unor bieti oameni care dau anunt sa o aduca inapoi.
Este o usa de subsol, deci nu una oarecare...

Pai eu stiu cine ar fi putut s-o fure...

Despre religie

Si sa nu raman dator unui coleg de serviciu caruia i-am promis ca voi scrie ceva pe blog-ul meu referitor la religie, iata ca mi-am gasit putin timp pentru a dezvolta acest subiect.
Pornim de la faptul ca sunt multe religii crestine pe pamant iar cartea lor de inspiratie este una singura: Biblia. Deci, Biblia suporta interpretari, care mai de care mai originale...
De asemenea in Biblie gasim cifre fatidice: sapte (in sase zile a creai Dumnezeu lumea iar in ziua a saptea S-a odihnit), dupa trei zile Iisua a inviat, etc. Aceste cifre fatidice sunt regasite in istoriile mai multor popoare, ele avand un inteles ascuns, misterios. De asemenea Biblia este o istorie a poporului evreu scrisa de evrei (cel putin in Vechiul Testament).
Oricum, asta nu inseamna ca nu exista Dumnezeu.
De fapt, ateii, dupa parerea mea, nu cred ca exista. Ateu inseamna om care nu crede. Pai daca nu crede in existenta lui Dumnezeu inseamna ca ei cred in inexistenta Lui. Deci totusi cred in ceva.
Tot navigand pe net am dat peste un site al Satanistilor. Este un site al celor care nu cred ca exista nimic divin sau demonic.
Tot pe net, in sfera blog-ului am gasit The Lucifer Principle, blog in care autorul isi argumenteaza necredinta in puritatea divinitatii si adevarul biblic.

Idei interesante legate de religiile lumii pot fi gasite aici.

Am revenit....

Dupa o absenta de cateva zile am revenit in sfera blog pentru a mai scrie cate ceva. De ce am absentat atat? Pate ca nu intereseaza pe nimeni....

joi, 14 februarie 2008

Testul lui Einstein

Prezumtii:
1. exista 5 case fiecare de alta culoare
2. in fiecare casa locuieste o singura persoana fiecare de alta nationalitate.
3. fiecare locatar prefera o anumita bautura, fumeaza o anumita marca de tigari si detine un anumit animal de companie.
4. nici una din cele 5 persoane nu are casa de aceeasi culoare cu alta, nu bea aceeasi bautura, nu fumeaza aceeasi marca de tigari si nu detine aceeasi specie de animal.


Se dau urmatoarele:

a. britanicul locuieste in casa rosie
b. suedezul are un caine
c. danezul bea cu placere ceai
d. casa verde se afla in stanga casei albe
e. locatarul casei verzi bea cafea
f. persoana care fumeaza “Pall Mall” are o pasare
g. locatarul casei din mijloc bea lapte
h. locatarul casei galbene fumeaza “Dunhill”
i. norvegianul locuieste in prima casa
j. fumatorul de “Marllboro” locuieste langa cel care are o pisica
k. locatarul care are un cal locuieste langa cel care fumeaza “Dunhill”
l. fumatorul de “Winfield” bea bere
m. norvegianul locuieste langa casa albastra
n. germanul fumeaza”Rothmans”
o. fumatorul de “Marllboro” are un vecin care bea apa.


Cine are acvariul cu pesti?

Raspuns:

miercuri, 13 februarie 2008

Nica Leon si Ion Iliescu



Nica Leon: „Bai criminalule, bai animalule, te f.. in gura“. Ion Iliescu: „Bai baiatule, ai ceva de natura psihica, te bag in ...“


Acesta a fost dialogul intre Nica Leon, fost secretar al CPUN, si Ion Iliescu, fost presedinte al Romaniei la aniversarea a 18 ani de la infiintarea CPUN care a avut loc la Parlament.
Eu nu sunt un fan Ion Iliescu si nu cred in mitul acestuia de salvator al Romaniei, de scoatere a tarii de sub subjugarea comunista. Dar nu pot fi de acord cu limbajul subteran al unui neica nimeni care isi permite sa injure un fost presedinte de stat, actual presedinte onorific al unui important partid politic. Pai anticomunistu' Nica Leon, unde p###a ma-sii a fost inainte de inceperea revolutiei? A fost cumva in canalizarea Bucurestiului si a iesit sa ia o gura de aer, si uite asa s-a trezit la tribuna si a fost ales secretar al CPUN?! Pai el imi da mie lectii de democratie? Un narcisist care se masturbeaza cand isi vede poza in ziar? Pai ba, p##a bleaga, la caterinca si injuraturi oricine se pricepe, dar cu bunul simt...
Daca nu ai fost de acord cu Iliescu, ce ai facut? (in afara sa o freci la rece?) Ce ai facut tu in perioada de cand nu ai mai fost secretar la CPUN si pana in prezent?
Pai cand te saluta un fost presedinte de stat, fie el si "Stalin", e o onoare pentru tine ba, indiferent cine ai fi tu.
Stiu ca parintii mei nu au fost membrii ai Partidului Comunist Roman (si nici dupa Revolutie nu au aderat la un partid politic) si tot nu au fost declarati anticomunisti cu brevet in regula... Si cum isi permite Nica Leon (cred ca apreciaza ca i-am scris numele cu majuscule) sa fie el anticomunist. A iesit cumva din inchisorile comuniste imediat dupa inceperea revolutiei? Cred ca mai degraba a iesit din p###a ma-sii, a fost pentru el o a doua nastere (ca prima nu a fost reusita).
Dar cred ca am acordat prea multa atentie unui "manuitor al lui Mutu" (cum zice cineva) si nu e bine...
Va las sa vizionati secventele inregistrate de Realitatea TV.


P.S. Nu am nimic cu nimeni, dar nu suport marlania...
Apropo: Cum p##a mea Nica Leon sa il f##a pe Iliescu in gura?! Inseamna ca este homosexual cu inclinatii spre batrani...

marți, 12 februarie 2008

MARK TWAIN spunea ca...

"A fost minunat cã s-a descoperit America, dar ar fi fost si mai minunat dacã s-ar fi trecut pe lîngã ea".

Vasile Blaga a slabit

Fiind la cura de slabire, fostul ministru al administratiei si internelor, Vasile Blaga, actual deputat al Partidului Democrat - Liberal, a slabit aproape 10 kilograme, urmand o reteta alimentara foarte riguroasa.
Mi se pare ca si presedintele Traian Basescu a slabit, atat fizic cat si in sondaje, si nu stiu daca urmeaza o reteta alimentara...

Costica Argint a fost arestat


Tiganul Costica Argint, leaderul rromilor din Italia, a fost arestat impreuna cu un om de afaceri italian, pentru santaj si este incarcerat în penitenciarul de la Mammagialla (provincia Viterbo, regiunea Lazio).
Pentru mai multe detalii, apasati aici.

P.S. De ce nu scriu mai mult despre aceasta stire? Fiindca mi se pare normala.

Sursa: Mediafax

Napoleon nu a murit otravit cu arsenic ci de cancer stomacal


Roger Highfield, Science Editor la Telegraph.co.uk a scris un articol in care a argumentat punctul de vedere conform caruia Napoleon Bonaparte nu a murit otravit cu arsenic ci de cancer stomacal. In ceea ce urmeaza voi incerca sa traduc articolul "Napoleon didn't die from arsenic poisoning":

După 200 de ani de dezbateri asupra cauzelor decesului împăratului francez, cercetătorii de la Institutul naţional de fizică nucleară din Italia(INFN) au examinat mostre din părul acestuia pentru a vedea dacă este adevărată ipoteza potrivit căreia Napoleon a fost otrăvit cu arsenic de gardienii săi, în timpul exilului pe insula Sfânta Elena (Atlanticul de Sud), după bătălia de la Waterloo.

În 1961, cercetătorii au găsit un nivel ridicat de arsenic în părul lui Napoleon, fapt care a dat naştere la speculaţiile potrivit cărora împăratul a murit otrăvit. Autopsia cadavrului nu a scos la iveală nicio dovadă a otrăvirii.

Noul studiu a concluzionat că, în ultimii ani, nivelul de arsenic din corpul lui Napoleon nu a crescut.

Autorii studiului, publicat în Il Nuovo Saggiatore, sunt profesorii Ettore Fiorini şi Ezio Previtali de la INFN şi Angela Santagostino, de la Universitatea din Milano.

Cercetătorii au comparat mostre de păr deţinute de muzee din Franţa şi Italia, care datează din perioada în care copilul Napoleon trăia în Corsica. Alte mostre datează din timpul exilului pe insula Elba, din ziua morţii sale (5 mai 1821), pe insula Sfânta Elena, şi din ziua care a urmat decesului. Au fost prelevate mostre de la Regele Romei (fiul lui Napoleon), în anii 1812, 1816, 1821 şi 1826, şi de la împărăteasa Josephine, după moartea acesteia, în 1814. De asemenea, au fost prelevate mostre de păr de la 10 oameni din zilele noastre.

Mostrele de păr au fost studiate cu ajutorul tehnicii "activare cu neutroni", care nu distruge materialul de studiu şi oferă rezultate precise. Supuse unei radieri intense într-un reactor, elementele din firele de păr devin radioactive, iar cercetătorii pot deduce, pe baza spectrului radioactivităţii, componentele din mostră.

Toate mostrele de păr conţineau arsenic, dar cele vechi de 200 de ani conţineau de 100 de ori mai multă otravă decât cele din zilele noastre. Părul lui Napoleon conţinea un nivel mediu de arsenic de 10 unităţi la un milion, însă acest lucru era tipic pentru populaţia de la începutul secolului al 19-lea. Niveluri similare de arsenic au fost descoperite în mostrele de păr prelevate de la copilul Napoleon şi de la împărăteasa Josephine.

Studiul pare să vină în sprijinul ideii că Napoleon a murit din cauza unui cancer stomacal, provocat de o alimentaţie proastă. Ideea a fost sugerată de un studiu publicat în Nature Clinical Practice Gastroenterology. Riscul de cancer a fost accentuat de faptul că dieta sa era bogată în alimente conservate cu sare şi săracă în fructe şi legume, elemente comune pentru regimul alimentar din timpul lungilor campanii militare.

Napoleon a cucerit mare parte din Europa, dar a fost înfrânt în bătălia de la Waterloo, în 1815. Britanicii l-au exilat pe Insula Sfânta Elena. A murit pe 5 mai 1821, la vârsta de 51 de ani.

Sursa: Telegraph.co.uk

Melescanu la Justitie si Stroe la Aparare

Preşedintele Traian Băsescu consideră că declaraţiile privind declanşarea de alegeri anticipate şi schimbarea ministrului Apărării creează confuzie pe plan intern şi extern şi aduc prejudicii credibilităţii României în contextul pregătirilor pentru summit-ul NATO din aprilie, de la Bucureşti.

Conform purtătorului de cuvânt Valeriu Turcan, şeful statului consideră că organizarea summit-ului NATO reclamă maximă responsabilitate din partea tuturor instituţiilor statului şi, în mod egal, din partea tuturor forţelor politice.

De asemenea, Turcan spune că preşedintele Traian Băsescu este gata să colaboreze cu primul-ministru în vederea găsirii unei soluţii pentru Ministerul Justiţiei, în condiţiile respectării Constituţiei şi a deciziilor Curţii Constituţionale.

Turcan mai precizează, într-o declaraţie dată publicităţii marţi, că primul-ministru nu a iniţiat nicio procedură de consultare cu preşedintele pe tema numirii unui ministru al Justiţiei, aşa cum prevede Decizia Curţii Constituţionale a României nr.356/2007.

Premierul Călin Popescu Tăriceanu nu a înaintat nicio propunere pentru postul vacant de la Ministerul Justiţiei, mai precizează Turcan.

Presedintele Traian Basescu l-a informat telefonic pe premierul Călin Popescu Tăriceanu că nu va accepta revocarea din funcţie a ministrului Apărării Teodor Meleşcanu, nominalizat pentru portofoliul Justiţiei, au declarat, marţi, pentru MEDIAFAX surse oficiale.

Conducerea PNL a anuntat luni, prin vot, nominalizarea lui Teodor Meleşcanu pentru funcţia de ministru al Justiţiei şi a senatorului Radu Stroe pentru postul de ministru al Apărării.

PSD a cerut luni demisia de onoare a Guvernului Tariceanu pentru ca România să iasă din blocajul politic, instituţional, constituţional, economic şi social, demisie care să ducă la alegeri parlamentare anticipate, eventual organizate odată cu cele locale.

Sursa: Mediafax

Motiune simpla

65 de deputati ai Grupului Parlamentar al Partidului Democrat - Liberal au depus la Camera Deputatilor o motiune simpla cu tema "Anulati taxa de prima inmatriculare".
Pentru mai multe detalii, apasati aici.

luni, 11 februarie 2008

A fost odata....

Va dispare Luna?


Tot ceea ce reproduc mai jos este un articol citit in Revista Magazin care mi s-a parut mai mult incitant decat interesant. Cu sfarsitul lumii suntem amenintati incat acum am ajuns atat de obisnuiti sa ne asteptam la dezastre, incat suntem plictisiti. Dezastru este doar in creierul unora (si din pacate aia ne conduc). Asadar, iata ca:

Daca, privind Luna cu regularitate, aveti sentimentul ca ea pare tot mai mica, seara de seara, aflati ca acest fapt se petrece nu doar in mintea dumneavoastra, ci si in realitate! Fenomenul a fost de altfel deja confirmat de astronomii elvetieni de la Observatorul Cantonal din Zürich, care au efectuat o serie de masuratori sub conducerea dr. Alfred Zeeiman.
"Daca in primii ani ai deceniului sapte, atunci cand au inceput proiectele americane de cucerire a Lunii, astrul noptii avea un diametru estimat la circa 3888 km, astazi, dupa aproape patru decenii, acesta nu depaseste 3700 km! Scaderea este considerabila, caci in acest ritm, in câteva sute de ani, Luna va disparea de pe bolta cereasca! Dar efectele se vor manifesta mult mai devreme, prin maree devastatoare, ce se vor transforma cu timpul in veritabile valuri tsunami! Topirea gheturilor polare va fi accentuata, ducând la cresterea alarmanta a nivelului oceanului planetar, in vreme ce succesiunea obisnuita a zilelor si a noptilor va disparea total, urmând sa existe doar o zi de sase luni si o noapte la fel de lunga, ca in regiunile polare!", a avertizat specialistul elvetian.

Desi NASA a confirmat observatiile astronomilor din Tara Cantoanelor, nici un oficial al Agentiei Spatiale Americane nu s-a incumetat sa dea o explicatie pentru aceasta anomalie. Se vehiculeaza ideea ca expeditiile americane "Apollo" ar fi destabilizat rocile de la suprafata selenara, in Marea Linistii, iar acest fapt, coroborat cu gravitatia aproape nula de pe satelitul natural al Terrei a determinat o reactie in lant de ridicare a unor uriasi nori de praf si disiparea lor in spatiu.

NASA a catalogat aceasta ipoteza drept "puerila", admitând ca mai curând poate fi vorba despre un impact al Lunii cu un meteorit de proportii considerabile, care a dus efectiv la "ciobirea" serioasa a astrului noptii. Interesant este faptul ca cea din urma ipoteza este impartasita chiar si de unii oameni ai Bisericii, care vad in ea o materializare a profetiilor biblice ce vorbeau despre "Luna care va cadea de pe cer, cu putin timp inainte de sfârsitul lumii!". Cat timp ne mai desparte de aceasta presupusa "apocalipsa cosmica", ramâne insa de vazut...

Sharia - legea care sperie Occidentul

Sharia este codul de legi islamic, bazat pe Coran şi pe practicile şi învăţăturile profetului Mahomed, care acoperă un spectru larg de probleme, de la politică, guvernare, comerţ până la aspectele banale din viaţa de zi cu zi a credinciosului musulman. În Occident, Sharia a fost deseori redusă la aspectele extreme ale unor pedepse - condamnarea la moarte pentru apostazie, uciderea cu pietre pentru adulter, amputarea mâinii pentru furt. În ţările musulmane, Sharia există ca sistem legal paralel sau a fost încorporată în sistemul legal. Presa britanică precizează că cel puţin zece tribunale islamice operează în prezent în Albion, rezolvând în special dispute financiare sau divorţuri.
Arhiepiscopul de Canterbury, Rowan Williams, a facut o afirmatie care l-a costat pozitia sociala si a fost fortat sa demisioneze de la conducerea Bisericii Anglicane. El spunea ca este inevitabil sa nu se implementeze Sharia in legislatia britanica cel putin legile privind casatoria sau cele financiare.
Presa britanică a avertizat însă că, în cazul în care o astfel de măsură ar fi adoptată, tribunalele islamice ar putea aproba poligamia şi ar împiedica instituţiile financiare să perceapă dobândă la împrumuturile acordate.
Tabloidul britanic The Sun l-a acuzat pe arhiepiscop ca tine partea teroristilor islamisti.
Declaraţiile lui Williams vin într-un moment delicat, în care autorităţile depun eforturi pentru a încuraja integrarea celor aproape două milioane de musulmani, o situaţie îngreunată de atentatul din iulie 2005, când patru britanici islamişti s-au aruncat în aer la Londra, omorând 52 de persoane. Pe fondul scandalului, fostul Arhiepiscop de Canterbury, George Carey, s-a alăturat criticilor, iar mai mulţi membri ai Sinodului Bisericii Anglicane au cerut demisia lui Rowan Williams.
Zilele trecute, reprezentanţii Arhiepiscopului au ţinut să precizeze într-un comunicat că declaraţiile acestuia au fost prost înţeles. „Arhiepiscopul nu a făcut nicio propunere despre Sharia în alocuţiune sau în interviu şi nu a cerut introducerea unei jurisdicţii paralele legii civile. Arhiepiscopul a remarcat că de fapt anumite dispoziţii ale Sharia sunt deja recunoscute în societatea şi de legea noastră“, a subliniat comunicatul.

Sfarsitul cinematografului si televiziunii?

Ai auzit de canalul Jaman? Nu sări la telecomandă, pentru că nu la televizor îl găseşti, ci pe web. Jaman este o platformă de distribuţie de filme şi programe de televiziune gratuite. De curând, Jaman a anunţat chiar un parteneriat cu TiVo în SUA, prin care abonaţii serviciului de televiziune la cerere vor putea accesa şi creaţiile de la Jaman, pe acelaşi aparat de acasă.

„Familia Bundy“.
La Jaman, Joost, LiberTV şi la celelalte canale on-line găseşti aproape orice doreşti. Pe lângă programe bine cunoscute - „Familia Bundy“, „South Park“, „Family Guy“, aici este locul unde trebuie să cauţi filme independente, scurtmetraje şi lungmetraje cu buget mic, filme europene, creaţii din ţări mai puţin prezente în cinematografele româneşti. Totul este gratuit, dar există unele limitări. Nu poţi descărca fişierul respectiv decât în unele cazuri. În plus, s-ar putea să nu poţi viziona filmul decât un timp limitat. La Jaman vizionarea unui film costă 2 dolari, dar după şapte zile nu mai este disponibil fişierul decât dacă plăteşti din nou.

Cu 5 dolari însă, poţi avea creaţia la tine pe calculator. Când te înscrii la Jaman, primeşti trei bilete gratuite pe care le poţi folosi pentru a vedea trei filme, iar majoritatea scurtmetrajelor sunt oricum gratuite. Românii s-au dovedit inventivi şi aici: unii si-au creat mai multe conturi şi au primit la fiecare trei bilete gratuite; si dacă mai inviţi pe cineva şi acea persoană devine membru, mai primeşti două bilete. Aşa că se trimit invitaţii tuturor prietenilor şi mulţi dintre ei se înscriu.

Sufletul comerţului. Secretul gratuităţii constă în reclama găzduită de platforma respectivă. La Jaman, filmele nu sunt întrerupte de reclame, publicitatea apare într-un panou separat. La Joost, vizionarea e întreruptă de reclame, dar foarte rar. La TVU Networks, unde poţi vedea posturi TV din întreaga lume, oricum sunt difuzate reclamele postului şi, în plus, mai există reclame în interfaţa programului.

Ce câştigăm, ce pierdem.
Începe oare sfârşitul cinematografului şi al televiziunii? Puţin probabil, pentru că specificul acestor platforme este altul. „Accentul va merge mai mult pe conţinutul publicat de către utilizatori, decât pe o schemă centralizată. Aspectul social se va face tot mai vizibil, urmând ca relevanţa unui material să fie calculată conform preferinţelor cercului de prieteni virtuali, nu conform popularităţii generale“, spune Florin Braghiş, fondatorul lui LiberTV, o platformă românească, ajunsă la versiunea 2.

marți, 5 februarie 2008

Fara titlu...

Dupa ce am iesit azi de la serviciu, mergand pe strada spre casa, ma uitam in jurul meu la masinile stationate la culoarea rosie a semaforului. In fata mea am vazut un Infinity negru lucios, mare cat o cosmelie in care taranii isi tin lopetile si furcile. La volan statea mai mult tolanit, un taranoi care vorbea la telefon. Mecla acestiu excrement nu trada decat viclenie si tupeu. In rest, marletele nu era bun decat de aruncat la gunoi. M-am intrebat daca specimenul asta a facut ceva pentru Romania, primind in schimb remuneratii grase pentru ca el sa-si permita asemenea lux. In spatele lui si in dreapta am vazut doua ML-uri aproape lipite.. De fapt, doi pusti corditi, paradoxal, proprietarii acestor masini de lux, stateau la gargara. De unde au avut cateii bani sa cumpere asemenea mertanuri? In dreptul meu pufaia pe cele patru tevi de esapament un BMW M6 de culoare bordo. La volan se afla o starpitura care, de asemenea, v-ati prins, vorbea la telefon. M-am uitat la piticanie si am citit pe fata lui abilitatea de a smenui si o profunda marlanie. M-am gandit la teoria lui Lombroso si am zis cert ca are dreptate, deoarece tara noastra este plina de borfasi cu venituri dubioase care neavand alte calitati pe care sa le scoata in evidenta, cauta sa se dea mari, conducand masini de lux, expunandu-si opulenta. Sunt prea multe asemenea masini intr-o tara care nu produce mai nimic si nu este in nici un top economic international.

Un prieten care e stabilit de ceva vreme in Canada, la Toronto, imi povestea ca pe soselele canadiene roiesc masini de talie medie conduse de oameni care realmente muncesc si foarte rar vezi masini de lux conduse de businessmani adevarati; foarte rar vreun borfas scapat de sub incidenta legii.

In Romania este exact invers: businessmanii adevarati ii numeri pe degete in timp ce marii imbogatiti provin din randul borfasilor.

Vedem la stiri la TV ca nu stiu care camatar a impuscat o persoana ca nu i-a inapoiat banii imprumutati. Deci, “cinstitii” camatari au reactionat normal in lumea interlopa, ei, invatati sa traga tepi altora nu suporta sa fie tepuiti si astfel ii umple curul de gauri datornicului. Ma intreb, de ce oamenii de rand care sunt intepati de catre camatari nu fac la fel? Pai e simplu: traim intr-o societate infecta in care aproape ca nu exista oameni cinstiti. In al doilea rand romanul este de o lasitate proverbiala, ceea ce il face sa stea cu spinarea inconvoiata chiar daca este constient ca nu ar trebui sa faca asta.

De aceea clasa politica isi face de cap batjocorind legea si cetatenii. De aceea avem vedete aparute peste noapte, care nu fac nici cat o ceapa degerata, dar sunt acolo, exista…De aceea avem ierni a caror zapada nu poate fi maturata si gauri in sosele care nu se mai astupa niciodata. De aceea ne mentinem pozitia codasa in Europa si statutul de nedoriti in intraga lume.

Sursa: Dupa ce am citit reviste auto si am vazut cursul euro la BNR

duminică, 3 februarie 2008

Sindromul Mailat

In ultima perioada de timp am fost intoxicat cu stiri provenite din diverse canale media despre un tigan din Romania pe nume Mailat si nu mai stiu cum, care in Italia ar fi comis o talharie si un viol, doua infractiuni extrem de grave, urmate de moartea victimei. Imediat dupa comiterea faptei, presa din Romania era in culmea "fericirii", sa-i spunem asa (pai cand are cineva ceva de mancat sau subiect de barfa, normal ca e fericit) ca... vai ce nenorocire, ca noi romanii nu suntem asa, ca ne lepadam de Mailat ca de Satana, etc. Ochii italienilor erau atintiti asupra romanilor, indiferent de nationalitate, s-au comis chiar si unele atentate la viata romanilor din Italia pe care presa din Romania le-a tratat ca fiind normale dupa ce a facut Mailat si alti tigani din Romania... Ba s-a aruncat vina pe Guvernul Petre Roman care a statuat legal denumirea de rrom pentru tigan, creandu-se astfel confuzia intre roman si rrom (tigan), ba ca prea multe au indurat strainii de la romanii plecati pe afara, etc. Dar nici un canal media din Romania nu a adus in discutie faptul ca imediat dupa 1989 strainii ne acuzau ca nu acordam drepturi egale minoritatilor nationale, ca in Romania este o discriminare crasa a minoritatilor nationale, ca vai, tiganii sunt oropsiti la noi in tara ca incercam sa-i "civilizam" prin metode care duc la pierderea identitatii lor, etc. Pai acum cand sunt la ei in tara tigani proveniti din Romania nu le mai convine. Acuza ca fac talharii si violuri, fura, fac mizerie sunt focare de infectie...
Mai nou, in urma procesului din Italia in cazul Mailat, s-a stabilit ca nu a fost viol. Deci Mailat a talharit-o dar nu a violat-o. Poate a stat de buna voie.
Presa din Romania a rasuflat usurata, ceva de genul vedeti ba ca dracu nu este chiar asa de negru? Ziarul Cancan mai avea putin si spunea ca Mailat este o victima, ca de fapt el este un sfant si alte aberatii d'astea.
Pai bine ba labagiilor, cu marsavii d-astea imi umblati voi?! Cand e alba cand e neagra, ba e gri, niciodata decisi si hotarati.
Aceasta atitudine imi aduce aminte de ce a scris Dimitrie Cantemir in "Descrierea Moldovei" in primul sfert de veac al anului 1700, referitor la verticalitatea romanilor si spiritul lor de a analiza si gandi faptele. Spunea ca (voi incerca sa redau cat mai exact) in prima zi de razboi romanii sunt entuziasmati, increzatori in ei si in izbanda, a doua zi se intreaba ce cauta acolo, iar in a treia zi pleaca acasa.

De fapt ceea ce am scris aici este un pamflet. Nu am nimic cu tiganii(atata timp cat nu mai exista) si nu vreau sa fiu acuzat de xenofobie, antisemitism, etc., dar am ceva cu romanii care nu au o pozitie verticala, care parca azi au coborat din copac si stau cocosati, doar doar le-o trage cineva... un sut in fund sa se indrepte.

VERISOARA de Ion Pribeagu

Prin anul nouă sute nouă,
Nu mai eram un oarecare,
Veneam la clubul “Lumea Nouă”,
Şi alte cercuri literare.
Îl cunoscusem pe Gîrleanu,
Pe Cincinat, pe Efitimiu,
Ş-a apărut de Minulescu,
“Romanţe pentru mai târziu”.

Văzând – directorul revistei –
Că am talent de pamfletar,
Fără să steie mult pe gânduri,
M-a angajat ca secretar.

Redacţia era în centru,
O cameră – unde-încăpea,
Biroul, scaune, dulapul,
Maculaturi ş-o canapea.

De joi, când apărea revista,
Şi până Lunea care vine,
Redacţia era închisă,
Şi cheile erau la mine.

Directorul – un om politic,
Cu redingotă şi cu cloc –
Venea în timpul săptămânii,
Însă Duminica, deloc.

Aşa că, tânăr, cu speranţe,
Plutind în sferele senine,
Mi-închipuiam că-n toată ţara,
Nu-i altul mai grozav ca mine.

Şi într-o Sâmbătă, pe seară,
Plimbându-mi visul pe Lipscani,
M-am cunoscut cu o fetiţă,
Cam de vreo douăzeci de ani.

De parcă Dumnezeu din ceruri,
Vrând dorurile a-mi înfrâna,
O nimfă mi-a trimis în cale,
Şi mi-a şoptit: - Ionică na !

Nici nu-mi mai încăpeam în piele,
De-acest potop de fericiri,
C-avea cosiţă în inele,
Şi-n sân ascunşi doi trandafiri.

Guriţa roşie şi mică,
Şi ochii negri, plini de foc,
Că tot privindu-i mi-era frică
Să nu pleznesc de atât noroc !

Ne-am dus la cinema, la “Clasic” –
Un film cu Eva şi Adam –
O vorbă n-am scos pe-ntuneric,
Ci doar prin mâini ne-nţelegeam.

Târziu, ca după miezul nopţii,
Ca un autentic amorez,
Am invitat-o ca să vadă,
Redacţia unde lucrez.

În cameră, printre săruturi,
Înghirlandate în rondele,
Am proclamat-o, într-o poemă,
Prinţesa visurilor mele.
Şi dimineaţa, pe la zece,
Când vream să-i mai dedic o strofă,
Deodată a bătut în uşă
Directorul ! O catastrofă !

În clipe de-astea, turbulente,
Tu nu ştii singur ce să faci,
S-ascunzi după birou fetiţa,
Sau cât mai grabnic să te-mbraci?

Şi s-a-ntâmplat cum se întâmplă
Când n-ai un pic de prevedere:
Eu numa-n pantalon şi guler,
Şi ea cu nudul la vedere.

Directorul, galant din fire,
Privind-o a şoptit: - Scuzaţi !
Iar eu am spus : - Mi-e verişoară
Venită-aseară din Galaţi

A scotocit printre saltare,
A scos grăbit un manuscris,
Şi când fu gata de plecare,
M-a tras de-o parte şi mi-a zis :

- Să nu fii supărat, Ionică,
Insă aş vrea să-ţi spun ceva:
Acum trei luni fetiţa asta,
A fost şi verişoara mea !

Aliteratia...

Tot cautand pe net aiurea am dat peste o poezie a lui Adrian Paunescu - "Cosasul" - care este un exemplu clar al aliteratiei. Citez:"Sa ma mai lasi/Sa mai raman/Ca un cosas/In niste fan." S - ul se aude ca si cum ar fi coasa in iarba. Frumos...

luni, 28 ianuarie 2008

"Pacientul" - Adrian Paunescu

Sa vorbim despre prosti, cretini, idioti, etc

Se spune din popor ca "prostul nu e prost destul pana nu e si fudul". Dar nu despre prosti vreau sa vorbesc acum, ci despre cretini si idioti. Exista diferenta intre prosti, cretini si idioti. Dar hai sa vedem cum face diferenta "Dictionarul explicativ al limbii romane" intre acesti termeni.
PROST = "Lipsit de inteligenta; nerod; imbecil. Credul, naiv. Lipsit de rafinament, simplu. De calitatea inferioara, ordinar. Care nu este cum trebuie, necorespunzator, nefavorabil, neprielnic, daunator, rau. Nepriceput, neindemanatic intr-o profesiune."
CRETIN = "Persoana care sufera de cretinism. Imbecil, idiot, stupid." Iar prin CRETINISM, DEX - ul explica ca este "o boala determinata de insuficienta tiroidiana, manifestata prin inapoierea mintala si prin tulburari in dezvoltarea fizica. Nanism hipofizar."
IDIOT = "Persoana care sufera de idiotie, tampit, cretin". Prin "idiotie" se intelege o "stare de maxim deficit congenital al dezvoltarii mintale, in care individul nu-si poate insusi vorbirea si deprinderile elementare."
Deci, dupa cum se observa este o mare diferenta intre prost, pe de o parte si cretin si idiot, pe alta parte. Daca din prost se poate transforma, prin munca asidua in om normal cu inteligenta medie, dintr-un cretin si idiot nu ai ce sa scoti... El este nascut spre a fi inferior din punct de vedere intelectiv celorlalte persoane. Cand spun cretin sau idiot ii dau dreptate lui Darwin si teoriei evolutiei ca, ei se trag din maimuta (cu toate ca jignim mamiferele).
Ii vedem plimbandu-se grav, poate cu mainile la spate si cu ochelarii pe varful nasului, cu pasul apasat ritmic ca si cum intreg pamantul ar sta pe spatele lui si cu fiecare bataie a inimii lui se naste o idee, un concept, un copil..., grohaind neinteligibil onomatopee, "masturbandu-ne" linistea ca si cum ar spune teoreme sau axiome. Iar noi, oamenii normali, ne uitam uimiti la tupeul unui inapoiat psihic, retardat si nu avem curajul sa-i spunem: "amice, esti idiot!" Ramanem muti de uimire cum are tupeul ordinar sa traca peste barierele bunului simt, sa ne spuna ca el este frumosul, alesul, cel mai bun si cel mai iubit... in loc sa-i dam niste perechi de palme dupa ceafa sau chiar peste bot (cum bine zice "Tribunul") si sa-i aratam locul in societate: sa se intoarca de unde a iesit (mai greu cu cei nascuti prin cezariana).
Cred ca am alocat prea mult timp si spatiu unor nemernici care merita nimic din partea noastra, a oamenilor normali.

sâmbătă, 26 ianuarie 2008

Azi, 26 ianuarie


Azi se implinesc 90 de ani de la nasterea lui Nicolae Ceausescu.
Fostul Secretar General al Partidului Comunist Roman in perioada 11 iulie 1965 - 22 decembrie 1989 si fost Presedinte al Romaniei in perioada 9 decembrie 1967 - 22 decembrie 1989 s-a nascut in data de 26 ianuarie 1918 in localitatea Scornicesti judetul Olt.

Si ca sa ne aducem aminte de ce se intampla inainte de decembrie 1989, sa urmarim acest filmulet. Vizionare placuta!

Despre cum s-a format limba moldoveneasca

In octombrie 1924, rusii au creat in stanga Nistrului, Republica Autonoma Sovietica Socialista Moldoveneasca (RSSM), in componenta Ucrainei. De la inceput, RASSM a devenit tinta experimentelor bolsevice care aveau scopul pierderii in timp a identitatii romanesti a locuitorilor si implementarea teoriei moldovenismului.
Inca din 1926, un grup de intelectuali a inceput elaborarea normelor "limbii moldovenesti". Ca baza a "noii" limbi literare a fost luat graiul popular al moldovenilor transnistreni, ucrainizat si rusificat.
Rolul celor care au creat teoria "limbii moldovenesti" ajungand sa "imbogateasca" fondul lexical al "limbii moldovenesti" cu arhaisme, traduceri din rusa ori inventii, precum: cuvantelnic (dictionar), labiuti (ghilimele), aeronascator (oxigen), aeromasurator (barometru), sangurzburator (aeroplan), mancatorie (sufragerie).
ntre anii 1938-1939 majoritatea functionarilor publici cunoscatori ai limbii romane, au fost executati. In aceeasi perioada s-au luat si masuri medievale impotriva cartilor romanesti, acestea fiid arse.
"Limba de stat a Republicii Moldova este limba moldoveneasca, functionand pe baza grafiei latine", se arata in Constitutia Republicii Moldova, adoptata in 1994. Cu toate acestea, in Transnistria, regiune separatista, sunt decretate trei limbi oficiale: rusa, ucraineana si moldoveneasca.
Scolile din Republica Moldova folosesc, fara exceptie, grafia rusa. Putinele unitati de invatamant care utilizeaza grafia latina, sub presiuni greu de imaginat, sunt inregistrate ca scoli romanesti, limba romana fiind considerata limba straina.
In 2003, la Chisinau a fost editat "Dictionarul moldovenesc-romanesc" al lui Vasile Stati. Dictionar care nu demonstreaza deloc existenta unei limbi moldovenesti diferita de limba romana, ci dimpotriva, pare o mascarada.
Pentru ca prapastia de pe Prut sa se adanceasca, UE a oficializat la sfarsitul lui 2007 limba moldoveneasca, in Parlamentul European pentru acordul Uniunea Europeana - Republica Moldova. Intr-un paragraf al acestui document se spune ca toate actele semnate intre cele doua parti se vor face "in limba moldoveneasca si limbile tarilor membre ale UE".
Acordul a primit sprijinul europarlamentarilor romani din PD, PNL si UDMR, singurii care s-au opus fiind cei ai PSD. Limba moldoveneasca a fost acceptata chiar si de Academia Franceza.

miercuri, 23 ianuarie 2008

Unirea romanilor


Pe 24 ianuarie 2008 se implinesc 149 de ani de la infaptuirea unirii de catre Alexandru Ioan Cuza.
Pe 5 ianuarie 1859 colonelul Alexandru Ioan Cuza este ales domn al Moldovei iar 19 zile mai tarziu este ales domn al Munteniei realizand astfel unirea de drept a tarilor romane in ciuda marilor puteri ale timpului care au fost puse practic in fata faptului implinit. Aceasta unire s-a realizat insa fara Transilvania (care in 1 Decembrie 1918 s-a alipit Principatului Roman) si fara Basarabia. A fost un act maret realizat de niste oameni intr-adevar mari, pentru care interesul lor era acelasi cu interesul intregii tari, indiferent de pozitia marilor puteri ale lumii. Cata diferenta fata de politicienii nostrii de azi!!!!

marți, 22 ianuarie 2008

Am ramas dator

In data de 06 ianuarie 2008 am promis ca voi reveni cu un scurt comentariu dupa ce voi termina de citit cartea "Niste tarani" a lui Dinu Sararu.
Am terminat de ceva timp cartea dar nu am scris nimic din lipsa de timp.
De fapt cartea este o relatare a vietii unor tarani din Cornu-Caprii care se opun inversunat, la inceput, colectivizarii, dar pana la urma cedeaza...
Este o carte bine scrisa dar care face o usoara plecaciune fostului regim. Depinde din ce unghi de vedere privesti...
Oricum este o carte captivanta in care se etaleaza destine si franturi de viata molcoma, asezata pe principii trainice, daramate in cele din urma, cu greu, de noua oranduire a tarii.
Odata cu moartea lui Patru cel scurt s-a stins si ultima legatura cu simtul proprietatii, atat de dezvoltat, mai ales la taranul roman si toti accepta mai de voie mai de nevoie sa-si dea pamantul - singura sursa de existenta, la colhoz.
Lectura placuta!

Ieri...

Ieri a fost prima zi de munca de dupa un concediu binemeritat de 18 zile, restanta pe anul 2007. De fapt ieri a fost prima zi de munca pe anul 2008... Daca voi castiga la Loto duminica viitoare, va fi printre putinele zile muncite in anul asta. Daca...
Dar pana atunci trebuie sa ma trezesc dimineata, sa ma inghesui in mijloacele de transport in comun aglomerate pentru a nu intarzia la serviciu, sa-mi beau cafeaua amara la munca si sa fumez prima tigara, sa muncesc din greu cufundat in harti, iar spre seara sa merg spre casa intr-un trafic bara la bara specific Bucurestiului.
Dar pana cand?
Pana voi castiga la Loto, posibil duminica viitoare.
Castig pe draq...

miercuri, 16 ianuarie 2008

Faze penale

Parazitii







Vechi piesele dar bune...

vineri, 11 ianuarie 2008

joi, 10 ianuarie 2008

In anul 2011 va avea loc recensamantul in Romania

In luna martie a anului 2011 va avea loc recensamantul populatiei si locuintelor in Romania, asa cum reiese din Legea nr. 5/09.01.2008 pentru aprobarea Ordonantei Guvernului nr.36/2007 privind efectuarea recensamantului populatiei si al locuintelor din Romania in anul 2011.
In acest scop se va infiinta Comisia Centrala pentru recensamantul populatiei si al locuintelor al carei presedinte va fi ministrul Internelor si Reformei Administrative, va avea 5 vicepresedinti, un secretar si 9 membri.
Conform art 3 alin. 1 din O.G.nr.36/2007 se vor inregistra cetatenii romani cu domiciliul in tara , indiferent daca la momentul de referinta al recensamantului se afla in tara sau in strainatate, precum si persoanele de alta cetatenie sau apatrizii (persoane fara cetatenie) care au domiciliul sau resedinta in Romania, iar conform art. 4 "la recensamant se inregistreaza cladirile de locuit, precum si locuintele aflate in orice cladire, indiferent de forma de proprietate, de pe teritoriul Romaniei."
Nu se inregistreaza la recensamant persoanele de cetatenie straina si membrii familiilor lor din cadrul reprezentantelor misiunilor diplomatice sau organizatiilor internationale; personalul armatelor straine, al flotei comerciale navale si aeriene - cetateni straini, care la momentul de referinta se afla temporar pe teritoriul Romaniei.

Pana in 2011 vom trai (poate) si vom vedea (unii, dintre cei care traiesc)...

miercuri, 9 ianuarie 2008

Homosexualitatea la romani (?!)


Dan Horia Maziliu, istoric literar, profesor universitar la Facultatea de Litere din Bucuresti, in cartea sa intitulata "Voievodul, dincolo de sala tronului" sustine si argumenteaza pe baza unor interpretari a cronicilor lui Grigore Ureche si Miron Costin, a pravilelor Evului Mediu si pe scrierile lui Nicolae Iorga, ca nu mai putin de sase dintre domnitorii romani au fost homosexuali. Aceasta inclinatie sexuala a celor sase este data inca din tineretea lor cand erau "ostateci" la turci, ca o garantie a Imperiului Otoman ca parintii isi va plati birurile in continuare.
Voi incerca sa extrag din carte ce este "relevant" in aceasta privinta pentru fiecare domnitor:
  1. Vlad Tepes (august - octombrie 1448; 1456 - 1462; decembrie 1476) : in 1442 la Adrianopole, aflat impreuna cu fratele sau Radu la curtea sultanului Murat al 2-lea, a fost violat de mai multe ori ca pedeapsa pentru nesupunerea sa fata de turci. Obsesia lui Vlad Tepes pentru trasul in teapa provenea tocmai dintr-o frustrare sexuala cauzata de pedepsele suferite in tinerete. Tepes a fost acuzat de Biserica de "spurcata sodomie" pentru ca intretinea relatii homosexuale cu prizonierii turci.
  2. Radu cel Frumos (1462 - 1475, cu intreruperi) despre care profesorul Maziliu afirma ca renumele de "cel frumos" deroga de la trasaturile sale feminine.
  3. Iliasi Rares (1546 - 1551) a trecut de bunavoie la islamism tocmai pentru a beneficia de serviciile sexuale ale acestora; astfel profesorul Maziliu spune ca ziua se intretinea cu sfetnicii iar noaptea cu turcoaicele.
  4. Mihnea Turcitul (1577-1583; 1585-1591) despre care se afirma in carte ca a fost ibovnicul lui Chinan-pasa, fiind initiat in tainele amorului homosexual chiar de catre acesta.
  5. Alexandru Iliasi (Muntenia: 1616 - 1618; 1627 - 1629/ Moldova: 1620 - 1621; 1631 - 1633) se afirma ca a platit un homosexual grec, Batiste Veveli, renumit in aceea vreme in toata Peninsula Balcanica, sa-i fie ibovnic.
  6. Stefanita Lupu (1659 - 1601).
Bineinteles ca dupa publicarea cartii au aparut si critici binevenite si binemeritate la care ma raliez. Le voi scrie succint, mentionand inca o data ca ele nu imi apartin dar mi se par pertinente:
  • Profesorul Dan Horia Maziliu interpreteaza faptele unui secol vechi prin prisma mentalitatii secolului XXI.
  • Radu cel Frumos nu a fost denumit in epoca "cel frumos" ci de abia in secolul XVIII.
  • Sultanii aveau haremuri imense cu foarte multe femei ceea ce inseamna ca mediul lor de viata nu era, in mod obligatoriu, unul homosexual.
  • Faptul ca unii dintre voievozii romani au stat ani buni la curtea Imperiului Otoman nu inseamna neaparat ca acestia erau homosexuali sau viata la curtea sultanului era dominata de homosexualitate.
  • Trecerea la islamism a unor domnitori romani aflati ani buni la curtea sultanului era din dorinta acestora de a-si salva viata cu orice pret si nu avea legatura cu inclinatiile homosexuale ale unora dintre ei.
  • Proasta relatie a lui Vlad Tepes cu Biserica Ortodaxa se datora faptului ca acesta trecuse la catolicism prin casatorie si nu neaparat unor fapte de homosexualitate, etc.

Din 17 ianuarie revin ninsorile?!

In editia on-line a ziarului Gardianul de astazi (09 ianuarie 2008) a aparut o informatie conform careia din 17 ianuarie vor reveni ninsorile. Gardianul nu-si divulga sursa care i-a informat, insa Administratia Nationala de Meteorologie nici nu confirma nici nu infirma stirea.
Ninsorile vor fi ca cele din primele zile ale anului, precizeaza ziarul.

Succes Comandamentului National care se ocupa cu dezapezirea!

luni, 7 ianuarie 2008

Basarabia

Sa nu-i dati omului concediu, liber sau sa stea degeaba ca se apuca sa gandeasca...prostii

La multi ani, Ioane!

Avril Lavigne

Cutremurator videoclipul....



Si concertul este super...

Ruslana

Este o cantareata din Ucraina care canta frumos iar concertele si videoclipurile ei au o ceregrafie si regie ...
Mie-mi place...








Au existat si oameni curajosi

Poate ca o parte dintre cei care citesc aceste randuri si sunt trecuti bine si de a doua tinerete ar putea sa spuna ca titlul ales de mine este gresit. Ca era mai bine sa spun ca existau oameni inconstienti... Ei bine, nu!
Constantin Parvulescu a fost unul dintre fostii demnitari comunisti care a avut bunul simt sa spuna adevarul, fie si o parte din el, clar si raspicat. Ca cenzura partidului (si a tarii de altfel, caci tara se confunda cu partidul unic) a reusit sa-l doboare (fapt demonstrat ca dupa al 13-lea Congres a picat in disgratia partidului si a liderilor lui) si ca aplaudacii au biruit inca o data, reiese si din filmuletul gasit de mine pe YouTube si postat pe blog.

Vizionare placuta! La ora 22.00 se inchide programul...


duminică, 6 ianuarie 2008

De la Paul Goma la Dinu Sararu



Ieri am terminat de citit cartea lui Paul Goma - "Scrisuri 1972-1998", o carte pe care autorul, in cea mai mare parte a scris-o in exil si este o replica dura data cenzurii comuniste din domeniul cultural si nu numai. M-a atras stilul lejer al autorului, pe intelesul tuturor, cu ajutorul caruia isi argumenteaza scrisorile, articolele, interviurile date in perioada 1972 - 1998. Stilul scriitorului, revolta sa impotriva sistemului comunist in genere, nu doar al celui din Romania, m-au determinat sa raman pe aceeasi linie si azi am inceput sa citesc Dinu Sararu - "Niste tarani".
Este o diferenta, bineinteles (cartea lui Paul Goma este o colectie de scrisori, interviuri, articole etc. pe cand "Niste tarani" este un roman) dar au un acelasi substrat si anume sa arate ca nu tot ce se spune ca este bun este intr-adevar bun.
Am sa reproduc in continuare cateva fraze spuse de Dinu Sararu dupa publicarea romanului sau de debut "Niste tarani":
"Ma duceau la exasperare imaginile din literatura in care ni se descria un taran continuu fericit si care nu mai stia ce sa faca de bucurie ca a venit, in sfarsit, revolutia socialista sa-i invite la colectivizare ca la o serbare. Taranul[...] a avut clar sentimentul ca se afla pentru prima data singur in fata istoriei. Asadar, se poate spune ca am scris romanul Niste tarani din spirit polemic, dar si mai exact din dorinta de a spune adevarul."
Voi reveni cand termin de citit cartea.

sâmbătă, 5 ianuarie 2008

Ce au cautat au gasit

SUPER MELODIE DANCE 2008 !!!

Mesaj pentru Europa...Din coltul blocului


vineri, 4 ianuarie 2008

Epidemia care a salvat vieti


Astazi, in concediu fiind, mi-am facut timp si am citit cate ceva, si, m-a impresionat curajul unor medici polonezi in cel de-al doilea razboi mondial. Este asemanator cu exemplul industriasului german Oskar Schindler care, a salvat vietile a peste o mie de evrei, efectiv „cumparandu-i”, prin mita si coruptie puse, poate pentru prima si ultima oara in istorie, in slujba unui scop nobil. Povestea lui a constituit tema filmului „Lista lui Schindler”, o cutremuratoare drama despre destinul uman.
Iata povestea celor doi medici polonezi:

In 1942, intr-o Polonie ocupata de nemti, Eugene Lazowski era un tanar doctor, in varsta de 29 de ani, timid si tacut, care lucra sub patronajul Crucii Rosii in satul Rozwadow. Gestapoul teroriza tara, comitand crime, violuri, trimitand dupa bunul plac barbati, femei si copii la munca fortata sau in lagarele de concentrare. Doctorul Lazowski traia o mare drama. S-ar fi impotrivit agresorilor cu arma in mana, ca partizanii, dar ca doctor stia ca ii este interzis sa ucida.

Si totusi, patriot inflacarat, el nu putea sta cu mainile incrucisate, fara sa faca nimic. Atunci cand un coleg, Stanislaw Matulewicz, medic intr-un sat vecin, i-a dezvaluit ca tocmai gasise o metoda prin care oamenii sanatosi puteau sa para infestati cu tifos, Lazowski a fost incantat: aflase care urma sa fie rolul sau in razboi. Dupa cum se stie, tifosul este o boala infectioasa raspandita prin intermediul paduchilor si favorizata de lipsa igienei.

In lipsa unui tratament adecvat, boala este mortala iar in Europa acelor timpuri tratamentul contra tifosului era scump si nu la indemana oricui. In cazul unei epidemii, maladia ar fi facut, fara indoiala, ravagii. Nu-i de mirare ca medicii militari germani erau ingroziti de o asemenea plaga, care le-ar fi decimat trupele. Imediat ce era depistat vreun focar de tifos, se trimiteau mostre de sange la laboratoarele din Germania si in cazul unui rezultat pozitiv, zona era imediat inchisa si se instaura carantina.

Matulewicz si-a dat seama ca daca mostre de sange de la pacientii sai evrei ar fi ajuns la laboratoarele nemtilor, „bolnavii” ar fi fost imediat impuscati. Testul standard pentru depistarea tifosului, in epoca respectiva, consta in amestecarea unei anumite tulpini de bacterie anihilata cu cateva picaturi din sangele pacientului. In conditii de laborator, daca pacientul avea intr-adevar tifos, mostra de sange devenea tulbure.

Matulewicz a reusit o modalitate de a efectua testul in conditii similare celor din laborator si in cursul acestui proces, a mai facut o descoperire curioasa: daca un om sanatos era injectat in prealabil cu bacteria folosita ca „reactiv”, testul pentru tifos iesea pozitiv, desi omul nu se imbolnavea. Imediat ce i-a transmis lui Lazowski concluziile sale, acesta i-a propus sa creeze impreuna o falsa epidemie de tifos, menita sa-i determine pe germani sa bage toata regiunea in carantina.

Incepand cu acea zi, Lazowski si Matulewicz au injectat colonii de bacterii moarte fiecarei persoane care nu era de origine evreiasca si care se plangea de febra sau alte simptome similare tifosului. Ei au trimis apoi mostre de sange unui laborator controlat de germani. Desigur, fiecare pacient a fost diagnosticat pozitiv, deci bolnav de tifos. Pentru a nu trezi suspiciuni, cei doi au trimis unii pacienti la alti medici – chiar dintre cei care colaborau cu ocupantul nazist si care erau dincolo de orice banuiala. Acesti doctori au „descoperit” cu stupoare tifosul si au dat alarma: era vorba despre o epidemie serioasa si cei care avusesera indoieli, la inceput, acum au fost convinsi ca lucrurile sunt cat se poate de grave.

Intamplator, un localnic chiar s-a imbolnavit de tifos iar Lazowski si Matulewicz au facut un tam-tam extraordinar pe marginea cazului tocmai spre a da o cat mai mare credibilitate intregii povesti. In doua luni, germanii au intrat in panica. Unul dupa altul, semne cu „Achtung, Fleckfieber!” (Atentie, tifos!) au inceput sa apara in satele inconjuratoare, pana cand aproape 12 localitati, cu peste 8000 de oameni, au fost puse sub carantina. Imediat deportarea muncitorilor din aceste zone catre Germania a fost oprita.

Trupele germane nu s-au mai apropiat de satele respective. Chiar satenii erau speriati de posibilele efecte ale molimei si cei doi medici eroi au facut tot posibilul spre a intretine aceasta stare de panica generala. „Stiam ce ma asteapta daca voi fi dat in vileag. De aceea, de atunci si pana la sfarsitul razboiului am purtat la gulerul camasii cusuta o pastila de cianura, in cazul in care Gestapoul m-ar fi prins”, va marturisi, ulterior, Lazowski.

Dupa cateva luni, insa, oamenii au remarcat ca epidemia, contrar asteptarilor, nu face nici o victima. Incet-incet, tot mai multi dintre ei au priceput ca totul fusese o inscenare, dar n-au vorbit nimic, de teama sa nu fie ucisi, impreuna cu doctorul Lazowski. „Daca m-ar fi intrebat cineva de ce bolnavii de tifos se recupereaza atat de repede i-as fi raspuns ca nu toata lumea reactioneaza la fel la boala si ca, probabil, respectivii erau niste norocosi”, spune medicul.

Dand dovada de un curaj uluitor, doctorul polonez n-a ezitat sa-i ingrijeasca pe luptatorii raniti din Rezistenta. Atunci cand germanii au inceput sa-l banuiasca si i-au cerut un inventar al medicamentelor, medicul le-a explicat calm ca fusese chemat adesea la gara de langa Rozwadow, spre a oferi ingrijiri soldatilor raniti care se intorceau de pe frontul rusesc. La finele lui 1943 insa, informatorii Gestapoului au semnalat faptul ca nimeni din satele aflate in carantina nu murea de tifos.

Germanii au trimis o comisie de medici sa verifice situatia la fata locului. Dar Lazowski era pregatit si pentru asa ceva. El a strans imediat cei mai bolnavi, batrini si neputinciosi oameni din sat si i-a adapostit in cele mai insalubre case. Apoi, in cladirea primariei a organizat o masa festiva pentru „inaltii oaspeti”. Vodca a curs in valuri, muzica a cantat si medicii germani s-au delectat cu gustoasele preparate culinare locale, in special cu carnatii kielbasa.

Sefii comisiei de investigatie nici n-au mai catadicsit sa plece in sat ci au trimis acolo cativa medici tineri si lipsiti de experienta. Lazowski i-a insotit, prezentand situatia la cel mai dramatic mod cu putinta si sfatuindu-i sa nu stea prea aproape de bolnavi. Speriati, medicii n-au mai stat sa verifice cu atentie simptomele si, dupa ce au luat cateva mostre de sange au plecat in graba, nu inainte de a-si exprima deschis admiratia pentru curajul de „demn slujitor al lui Hipocrat” dovedit de tanarul medic polonez, care alesese sa-si riste viata stand in mijlocul bolnavilor. Pana la sfarsitul razboiului, Lazowski n-a mai fost niciodata deranjat de nemti...

In 1958, doctorul Lazowski a emigrat din Polonia comunista, stabilindu-se la Chicago, unde a devenit profesor de medicina la Illinois Medical Center. La varsta de aproape 90 de ani s-a intors in satul natal, fiind primit ca un adevarat erou. Oamenii au venit din intreaga tara, din Europa si chiar din Israel, spre a-l sarbatori pe salvatorul lor. Gratie gestului lui, vietile a 8000 de oameni au fost crutate.

La reuniune a participat si Matulewicz, care a lucrat multa vreme dupa razboi in Zair, ca profesor de radiologie, si a revenit apoi, in 1994, in Polonia natala. Cei doi au scris o carte care a devenit instantaneu best-seller in Polonia iar uimitoarea lor poveste va face subiectul unui film documentar, realizat de britanicul Ryan Banks. „Toti spun ca sunt un erou. Eu cred insa ca orice medic care a depus juramantul lui Hipocrat era dator sa actioneze ca mine. Ori ca vindeci o boala, ori ca inscenezi una, atunci cand o faci ca sa salvezi vietile oamenilor, poti spune ca ti-ai facut datoria”, spune el.

O veche dilema


Pe umerii dumneavoastra, doamna, daca sunteti si mama, apasa o veche dilema: distrugeti magia Mosului darnic sau mai lasati sa treaca un an, sa mai creasca copilul? Ce ii veti raspunde copilului care, plin de candoare va rosti intrebarea pe care o evitati: exista in realitate Mos Craciun? Involuntar va vin in minte povestile frumoase pe care le-ati trait in jurul bradului.

Cum este mai bine sa procedati? Sfatul expertului in educatie Wolfgang Bergmann este sa „lasati copilul sa creada in Mos Craciun atata timp cat vrea sa creada in el. Pentru copil Craciunul este magic datorita credintei in Mosul. Copiii au nevoie de fantezii. Ei nu isi doresc doar cadouri, ci si vraja care inconjoara aceasta sarbatoare. Pentru copil, Mos Craciun este intruchiparea binelui, este imaginea cuiva care il rasplateste pentru faptele lor bune si este interesat de dorintele lui.

Logic, nu ti-ai dori sa dispara din viata ta un asemenea personaj. Copiii ezita sa se desparta de acest personaj care le-a luminat copilaria si le-a adus atatea bucurii”. Chiar in cazul copiilor marisori, de 8, 9, 10 ani, „nu are nici un sens sa le distrugi iluziile”, afirma Bergmann. „Lasa-l sa descopere adevarul singur! Cand va afla, explica-i ca nu l-ai mintit, ci este vorba despre un mit, despre o poveste care contine un sambure de adevar: nevoia de bine, de recompensa, de iubire”.

joi, 3 ianuarie 2008

A venit ninsoarea in Bucuresti




Astazi a nins pentru prima oara in anul 2008 si prima ninsoare adevarata in Bucuresti.
In spatele blocului in care locuiesc, de dimineata oamenii au incercat in zadar sa porneasca masinile. Din cauza nametilor de zapada au fost nevoiti sa-si faca partie pana la masina si sa apeleze la mila unor vecini sa poata deplasa masina prin zapada. Nu a contat marca sau tipul de masina... Aproape toate s-au comportat la fel, adica inaintau cu greu prin zapada.

Zapada inseamna belsug in credinta populara a poporului roman si blestem pentru autoritatile publice (locale sau centrale) care au competenta in dezapezire. Nu am vazut, pe unde am umblat, masini de la ADP angrenate in dezapezire ci numai oameni care isi indepartau zapada din fata casei sau din prejma masinii. Ciudat, nu?
Oricum, sper sa avem un an bogat care sa ne dea prosperitate tuturor. De fapt 2008 inseamna perfectiune, suma cifrelor anului da 10 care in mitologie este cifra intregului, iar in limbajul numerologiei este cifra perfectiunii.

miercuri, 2 ianuarie 2008

2008

La Multi Ani 2008 cu sanatate!
Asta le doresc romanilor de pretutindeni.
Vad ca unii si-au facut blog inca din primele zile ale anului... (sau poate l-a facut altul in numele lui Pacala, cine stie...) Oricum ii doresc bun venit si spor la scris..." Despre poeti, numai de bine" - cum spunea Nichita Stanescu.
Eu mi-am refacut bateriile, sa spun asa, si am revenit cu pofta de scris la inceputul de an nou.

Bafta tuturor si.... sa scriem mult si bine!