Am ramas dator

In data de 06 ianuarie 2008 am promis ca voi reveni cu un scurt comentariu dupa ce voi termina de citit cartea "Niste tarani" a lui Dinu Sararu.
Am terminat de ceva timp cartea dar nu am scris nimic din lipsa de timp.
De fapt cartea este o relatare a vietii unor tarani din Cornu-Caprii care se opun inversunat, la inceput, colectivizarii, dar pana la urma cedeaza...
Este o carte bine scrisa dar care face o usoara plecaciune fostului regim. Depinde din ce unghi de vedere privesti...
Oricum este o carte captivanta in care se etaleaza destine si franturi de viata molcoma, asezata pe principii trainice, daramate in cele din urma, cu greu, de noua oranduire a tarii.
Odata cu moartea lui Patru cel scurt s-a stins si ultima legatura cu simtul proprietatii, atat de dezvoltat, mai ales la taranul roman si toti accepta mai de voie mai de nevoie sa-si dea pamantul - singura sursa de existenta, la colhoz.
Lectura placuta!

De la Paul Goma la Dinu Sararu

Ieri am terminat de citit cartea lui Paul Goma - "Scrisuri 1972-1998", o carte pe care autorul, in cea mai mare parte a scris-o in exil si este o replica dura data cenzurii comuniste din domeniul cultural si nu numai. M-a atras stilul lejer al autorului, pe intelesul tuturor, cu ajutorul caruia isi argumenteaza scrisorile, articolele, interviurile date in perioada 1972 - 1998. Stilul scriitorului, revolta sa impotriva sistemului comunist in genere, nu doar al celui din Romania, m-au determinat sa raman pe aceeasi linie si azi am inceput sa citesc Dinu Sararu - "Niste tarani".
Este o diferenta, bineinteles (cartea lui Paul Goma este o colectie de scrisori, interviuri, articole etc. pe cand "Niste tarani" este un roman) dar au un acelasi substrat si anume sa arate ca nu tot ce se spune ca este bun este intr-adevar bun.
Am sa reproduc in continuare cateva fraze spuse de Dinu Sararu dupa publicarea romanului sau de debut "Niste tarani":
"Ma duceau la exasperare imaginile din literatura in care ni se descria un taran continuu fericit si care nu mai stia ce sa faca de bucurie ca a venit, in sfarsit, revolutia socialista sa-i invite la colectivizare ca la o serbare. Taranul[...] a avut clar sentimentul ca se afla pentru prima data singur in fata istoriei. Asadar, se poate spune ca am scris romanul Niste tarani din spirit polemic, dar si mai exact din dorinta de a spune adevarul."
Voi reveni cand termin de citit cartea.