Fortificatiile Bucurestiului (partea a - III - a)

(Continuare)

Exista insa un proiect de transformare a unuia dintre forturi intr-un muzeu. Fundatia Academia Civica, condusa de Ana Blandiana, intentioneaza sa faca din Fortul Jilava un muzeu al crimelor comunismului (fundatia mai administreaza un astfel de muzeu in fostul penitenciar din Sighet). Muzeul ar comemora numeroasele victime ale comunismului care au murit intre zidurile celebre puscarii. Nu se stie insa daca acest proiect va primi aprobarile necesare.
Probabil ca ceea ce face diferenta intre forturile belgiene si cele de la Bucuresti este faptul ca primele au fost aparate pana la capat, in timp ce ale noastre au fost abandonate in mod rusinos. Este adevarat ca aparatorii de la Anvers sau Liege au fost infranti insa jertfa lor este si astazi un exemplu pentru vizitatori. Generalii romani au luat insa o decizie gresita, pe care au ascuns-o ulterior nefacand nimic pentru ca fortificatiile sa fie incluse in circuitul turistic. Caci prima intrebare pe care un vizitator ar puneo vazand boltile de beton armat groase de 3 metri ale forturilor ar fi: de ce nu au fost aparate? O greseala strategica de acum 90 de ani a aruncat astfel in umbra unele dintre cele mai interesante monumente arhitectonice ale Bucurestiului.

Costuri
Construirea centurii fortificate (incluzand soseaua de centura, calea ferata si alte investitii conexe) a necesitat investitii considerabile pentru acea vreme: 111.542.772 de lei, echivalentul bugetului total al Ministerului Apararii pe trei ani. Avand in vedere ca majoritatea lucrarilor au fost executate intr-un singur an, o mare parte a bugetului national din acea perioada a fost investit in constructia lor.
Aparitia obuzelor tip mina in 1885 a necesitat noi investitii, estimate la 24% din bugetul initial, pentru modificarea forturilor pentru a face fata acestui nou pericol.
Trebuie remarcat ca, desi lucrarile au fost efectuate exclusiv de catre cele cateva batalioane de genisti ale armatei sprijinite de rezervisti, majoritatea constructiilor au fost gata in numai un an. Probabil ca azi, cu toate utilajele aflate la dispozitia constructorilor, doar construirea soselei de centura ar necesita o perioada mult mai lunga.

(Sfarsit)

Sursa: Revista cartii

Fortificatiile Bucurestiului (partea a-II-a)

(Continuare)

Interesant este faptul ca forturile de la Bucuresti erau mult mai moderne decat cele construite la Liege sau Namur de acelasi Brialmont, ale carui idei revolutionare pentru acea vreme nu fusesera acceptate in totalitate de conducerea armatei belgiene. Din acest motiv, Brialmont a preferat sa demisioneze din armata Belgiei in perioada in care a supravegheat lucrarile de la Bucuresti, pe care a continuat sa le imbunatateasca si dupa ce a iesit oficial la pensie, in 1886. Spre deosebire de forturile belgiene sau franceze din aceeasi perioada, cele de la Bucuresti erau foarte bine camuflate si protejate, toate piesele de artilerie erau amplasate in cupole blindate iar sistemul de transport era complet si bine organizat. In plus, modificarile aduse ulterior au imbunatatit subsatantial protectia impotriva artileriei grele, prin sporirea grosimii boltilor de beton si a stratului de pamant care proteja exteriorul forturilor.
Regele Carol I era extrem de mandru de centura de forturi, pe care o enumera in testamentul sau printre marile realizari din timpul domniei sale, cerand ca atunci cand va muri “tunurile sa bubuie din toate forturile din Bucuresti, Focsani si Galati, ridicate de mine ca un scut puternic al vetrei stramosesti in timp de grele incercari de care Cerul sa pazeasca Tara.”
Avea sa fie insa si ultima salva trasa de tunurile din forturi. In 1914, anul mortii regelui, armata germana pulverizeaza forturile belgiene construite de Brialmont cu ajutorul unor tunuri super grele de asediu, construite special in acest scop. Ajungand la concluzia ca fortificatiile de acest tip sunt deja depasite, conducatorii armatei romane ordona ca majoritatea pieselor de artilerie ale Cetatii Bucuresti sa fie scoase si transformate in piese de camp, pentru a completa deficitul de tunuri ale armatei. Atunci cand, in 1916, armatele inamice se apropie de Bucuresti, ele vor gasi cetatea dezarmata iar capitala parasita de aparatori, “un nevolnic oras deschis”, asa cum se exprima un contemporan. Prost informati, germanii adusesera insa cu ei de pe frontul de vest piesele speciale de asediu, asteptandu-se sa gaseasca centura in stare de aparare. Trebuie remarcat ca decizia abandonarii forturilor nu a fost corecta. Caderea uvrajelor belgiene nu se datorase slabiciunii fortificatiilor in sine, ci proastei cooperari intre trupele din forturi si trupele care trebuiau sa asigure intervalele dintre ele.

(Va urma)

Sursa: Revista Cartii

Fortificatiile Bucurestiului (partea I)

Incepand de azi voi deschide o serie de istorie a Bucurestiului mai putin cunoscuta publicului larg.

Fortificatiile Bucurestiului (partea I)
Putina lume stie ca Bucurestiul are o centura de forturi construite in secolul XIX, la fel ca Verdu sau Liege. Daca insa in alte parti acestea sunt obiective turistice, forturile lui Carol I au fost uitate chiar si de bucuresteni. Unele sunt in incinta unor unitati militare, altele au fost cumparate de diversi investitori iar majoritatea zac pur si simplu in paragina, in padurile de pe marginea Sos. de Centura. Un altul constituie nucleul penitenciarului Jilava.
Aceasta este povestea fortificatiilor Bucurestiului si starea lor actuala, povestea unei investitii colosale pentru acea vreme care a sfarsit prin a nu fi utilizata niciodata.
Inca de la urcarea pe tronul Romaniei, Carol I a intentionat sa construiasca o linie de aparare a Bucurestuilui, pentru a proteja capitala de o posibila invazie otomana. Infrangerea turcilor din 1877-1878 a inlaturat insa acest pericol si proiectul initial a fost abandonat.
Peste cativa ani insa, amestecul din ce in ce mai puternic al Rusiei in politica interna a Romaniei si a altor tari din regiune va face ca ideea sa fie reluata.
In 1882, o comisie militara numita de rege elaboreaza un plan de fortificare a tarii care prevedea construirea unei centuri in jurul capitalei si inchiderea spatiului dintre Galati si Focsani printr-o linie intarita. Generalul belgian Henri Alexis Brialmont, unul dintre cei mai mari specialisti ai epocii, a fost insarcinat cu proiectarea lucrarilor defensive, impreuna cu doi specialisti romani, capitanii Boteanu si Culcer. In 1884, trupele de geniu incep lucrarile de constructie. Lucrarile vor fi oficial terminate in 1885, desi completarea si imbunatatirea fortificatiilor va continua pana in 1889.
In final, centura cuprindea 18 forturi (Chitila, Otopeni, Mogosoaia, Jilava, Pantelimon, Cernica, Catelu, Leordeni, Popesti, Berceni, Broscarie, Magurele, Bragadiru, Domnesti, Chiajna, Tunari, Stefanesti si Afumati) si 18 baterii intermediare. Armamentul consta in obuziere grele de 210 mm si tunuri de 150 respectiv 57 mm. In total, cetatea dispunea de 364 de piese de artilerie, dintre care cel putin 60 de obuziere grele Krupp de 210 mm. Distanta aproximativa intre doua fortificatii era de 2 km, adica bataia maxima a pieselor de 57 mm. Centura a fost construita la aproximativ 8 km distanta de marginea de atunci a orasului, pentru a feri capitala de un posibil bombardament al artileriei grele inamice. Tot atunci au fost construite si soseaua si linia ferata de centura, pentru a permite trupelor de rezerva sa se deplaseze rapid in sectoarele amenintate.

(Va urma)

Sursa: Revista Cartii