Profita ca esti tanar

Calvados (reclama)

Balci

Aceste imagini sunt preluate de la o televiziune locala din Arges care imita grafica (si nu numai) a ProTv-ului.
Poate ati mai vazut reportajul, care oricum merita revazut...
Ia uitati-va la pacalicii astia... (am zis pacalici fiindca Pacala al nost' e baiat d' baiat pe langa astia):

Maxima zilei

"Omul are nevoie de 2 ani pentru a învãta sã vorbeascã si de 60 de ani pentru a învãta sã-si tinã gura. "
(Lion Feuchtwanger)

Despre scaun

Ma simt mahnit profund cand niste terchea-berchea numiti pentru o perioada limitata de timp pe o anumita functie tin cu ambele maini de scaun si lasa demnitatea si onoarea pentru un minut de glorie.
Uita ca prin vinele lor curge sange si se comporta "aplecat" in fata, partinitori cu hotii, impacati cu tortionarii... Lor sa le fie bine, scaunul moale si pufos si cat mai multi sa-i laude (a se citi "sa-i linga in cur") Se simt imparati doar atunci cand fac compromisuri fatarnice, cardasii josnice si cand privesc cu dioptriile puse invers pe cei care stau vertical.

P.S. Eu ma tin cu mana de scaun doar atunci cand am diaree sau sunt constipat.

Andrei Plesu implineste 60 de ani

Iata ce scrie Andrei Plesu in ziarul Adevarul la implinirea varstei de 60 de ani:

"Nu simt nimic. Nu mă simt nici mai bine nici mai rău decît ieri sau decît anul trecut. Aş fi preferat să trec discret peste acest prag, nu din cochetărie, ci din convingerea sinceră că aniversarea zilei de naştere (fie ea şi a şaizecea) este un eveniment minor.

Nu e mare scofală că la data cutare, la ora cutare, s-a născut Gigi! Ciclurile timpului au, cred, cu totul alte repere: Crăciunul şi Paştele, echinocţiile şi solstiţiile, marile conjuncţii planetare, zilele sfinţilor... Toate celelalte sînt accidente private, festivităţi contabile, mai mult sau mai puţin formale.

Trei amici au simţit, totuşi, nevoia să mă firitisească prin gazete, lucru pentru care le mulţumesc, deşi efectul a fost, cum era de aşteptat, altul decît cel scontat: s-a relansat tema găştii, a elitiştilor, băsesciştilor, monopoliştilor, fripturiştilor, impostorilor, „intelectualilor", plagiatorilor etc.

Un mare spirit contemporan şi un campion al ecarisajului civic m-a luat peste picior pe blogul lui, numindu-mă, cu un umor fin, „bulibaşa". Pe aceeaşi linie, o sumedenie de forumişti de mare curaj (toţi ambalaţi în zalele anonimatului), s-au scăldat euforic în libertatea de expresie post-revoluţionară şi în drepturile oferite de democraţie, ca să mă facă praf în fel şi chip: am fost tutuit în draci („bă", „mă", „coane", „Preşule"), înjurat, afiliat securităţii, lui Ceauşescu, lui Adorno, lui Liiceanu şi lui Patapievici.

Un filosof al culturii din „Gazeta de Transilvania", prieten (de idei) cu un talentat turnător ardelean şi scos din minţi de cărţile „îmbîrligate" ale „cretinului" Patapievici, mă ameninţă cu perspectiva unui examen critic serios, care să arate că şi eu sînt la fel de cretin.

N-a trecut neobservat nici faptul că am burtă, că am profitat de toate regimurile, că păcălesc lumea cu fiţele mele oratorice şi că, pe vremea ministeriatului de la externe, mi-am făcut ţara de rîs şi m-am plîns de calitatea proastă a omletei de la cantina instituţiei. Asta e! Trăim într-o ţară exigentă. Spiritul public, întrupat în cîteva vestale ochioase, veghează!

Dacă e să fac un bilanţ al celor şaizeci de ani împliniţi, trebuie să recunosc cinstit, privindu-mă în oglinda unor comentatori, că am toate motivele să fiu deprimat. Dacă nu era Patapievici şef la ICR m-aş fi tîrît prin mlaştini periferice. N-aş fi fost nici citit, nici tradus, nici invitat prin străinătate.

De altfel, nici Patapievici n-ar fi ajuns ce e, dacă nu l-ar fi promovat „cuplul Liiceanu-Pleşu" şi Traian Băsescu. Sîntem o mînă de handicapaţi care ne proptim unii pe alţii. Scriem prost, nu citim mai nimic, şi facem avere, parazitînd banul public.

Ne vindem cărţile terorizînd cititorii, sau fraierindu-i cu dansuri din buric şi manele. Unul e dizgraţios de gras, altul suspect de slab, altul face pe pedagogul naţional. Pe scurt, lucrurile ar merge, cît de cît, în România, dacă n-am bloca scena cu incompetenţa noastră nepatriotică.

Pe acest fundal, am de gînd să-mi fac, de ziua mea, un cadou. Mă dau la fund. Voi refuza orice colaborare, de-aici încolo, cu ICR, cîtă vreme va fi preşedinte Patapievici. Invit pe adevăraţii reprezentanţi ai României (care, întîmplător, coincid cu cei care îl detestă pe sus-numitul) să preia ştafeta.

Să dăm drumul în lume celor pe nedrept marginalizaţi: de la Văcăroiu şi Păunescu, la Daniela Buruiană şi Valentin Stan, de la Cornel Nistorescu şi Roncea, la Lefter şi Şiulea. „Jos elitele autointitulate!" „Sus elitele veritabile!". E momentul să intrăm în normal."

LA MULTI ANI!

Sursa: Adevarul